Sighișoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum sau Castrum Sex) este atestată documentar la anul 1280 și, încă din primele secole, trebuie să fi existat mai multe forme de educare a copiilor și adolescenților în micul (dar puternic fortificatul) orășel de pe culme. Totuși, prima atestare a unei școli o găsim în documente la anul 1522, când Sfatul orașului (echivalentul consiliului local de azi) dăruia unuia dintre profesorii școlii „o haină de 4 florini”, pentru stăruința pe care o va arăta în educarea elevilor: „Baccalaureato Rectorii scolae causa unis vesti, ut haberet diligensium cum juvenibus”. Cel mai probabil, dascălul s-a achitat de sarcina sa, discipolii săi având, la absolvire, titlul de „litteraturs” și dreptul de a se înscrie în câteva dintre universitățile care funcționau în Sfântul Imperiu Roman de Neam German.
O expoziție aniversară
Sâmbătă, 3 septembrie, jumătatea de mileniu de educație neîntreruptă la Școala din Deal va fi celebrată într-un cadru festiv. Toți invitații – cei mai mulți dintre ei absolvenți de marcă ai Liceului/Colegiului „Joseph Haltrich” din ultimele trei sferturi de secol – se vor reuni mai întâi în Aula școlii, apoi, pentru o ceremonie în Biserica din Deal (de la ora 11.00), pentru ca apoi să asiste la dezvelirea plăcii memoriale și la celelalte activități programate, începând cu ora 13.00.
Unul dintre obiective îl reprezintă chiar expoziția „500 Jahre Bergschule – Școala din Deal 500 de ani”, găzduită într-unul dintre spațiile Centrului Cultural German din Sighișoara, la celebra Casă cu cerb. Inițiativa acestei expoziții, care „trece în revistă” momente importante din istoria școlii sighișorene, aparține dlui Peter Ambrosius și soției sale, Ariana, care ne-au fost, de altfel, ghizi, atât printre exponate, cât și prin propriile lor amintiri. Absolvenți ai Liceului Haltrich (în promoții diferite), au colecționat, timp de câteva decenii, tot ceea ce au găsit despre istoria școlii. Colecția lor, augmentată de imagini și obiecte din alte surse, stă la baza expoziției.
Sunt mai multe teme: sportivi absolvenți ai acestui liceu, printre care și campioni mondiali la handbal, sport în care orașul are o lungă tradiție; organizația elevilor și serbările anuale; fotografii cu profesorii școlii, din 1873 până în prezent; Școala din Deal pe vremea comunismului…
„Aici am niște scrisori vechi de la 1850 adresate directorilor școlii”, ne arată Peter Ambrosius spre câteva exponate. „Sunt scrisori ale lui Zaharia Boiu (n.r. - Zaharia Boiu a fost un poet și publicist român, membru corespondent al Academiei Române). El a fost primul absolvent român al liceului german din Sighișoara. A fost elev, dar și profesor în acest liceu”. Mai găsim fotografii cu clădirile școlii. Apoi, cu activitatea culturală a elevilor: fanfara, teatrul, trupa de dans. Câteva zeci de fotografii și cărți poștale ale Sighișoarei, unele datând chiar din secolul XIX sau de la începutul secolului XX, arată cât de „vizibilă” și „fotogenică” a fost mereu Școala din Deal. „Parcă nu scapă din nicio poză, aparatele de fotografiat o prind din orice unghi”, spune Peter Ambrosius.
Celebrități, printre magiștri și elevi
Te aștepți, când este vorba despre o instituție de învățământ cu o asemenea istorie, să afli o listă lungă cu nume de persoane ilustre care fie au predat, fie au învățat aici. Ei bine, această listă există, dar ne e greu acum să o redăm în spațiul unui articol de ziar. Să marcăm măcar câteva nume celebre. Unul dintre ele l-am mai amintit aici: Zaharia Boiu (1834-1903) – căruia îi datorăm, printre altele, și unul dintre primele abecedare în limba română, pentru uzul elevilor din Transilvania. Numele lui Ilarie Chendi (1871-1913), scriitor și jurnalist, exponent de seamă al curentului sămănătorist, în literatură, este, de asemenea, legat de istoria Școlii din Deal. Dar poate cel mai interesant dintre absolvenții acestui liceu este cel care e supranumit „tatăl rachetelor”, Hermann Oberth (1894-1989). Considerat unul dintre părinții fondatori ai astronauticii, alături de rusul Konstantin Țiolkovski și de americanul Robert Goddard, Oberth a construit primul model de rachetă la vârsta de 14 ani, pe când era elev la Sighișoara, fascinat fiind de romanul lui Jules Verne „De la Pământ la Lună”. În 1972, pe când Școala din Deal sărbătoarea 450 de ani de la atestarea sa documentară, Herman Oberth s-a numărat printre oaspeții de onoare ai evenimentului, mărturisind că îl leagă numeroase și frumoase amintiri de locul în care „a imaginat” multe dintre invențiile sale de la maturitate.
Scara Școlarilor și „Ocolirea”
O construcție emblematică pentru Cetatea medievală a Sighișoarei o constituie Scara Școlarilor sau Scara Acoperită, unică în felul ei în Europa. Având inițial 300 de trepte – azi, doar 176 – Scara Școlarilor a fost amenajată în urmă cu 380 de ani (anul 1642), prin contribuția întregii comunități, la inițiativa primarului Johann Both, asigurând accesul copiilor din cetate la școala aflată pe vârful dealului. Acoperirea ei arată grija pe care societatea medievală a arătat-o pentru cei mici, ferindu-i de ploi, ninsori și vânt, destul de puternice acolo, pe versantul dinspre apa Târnavei. Refăcută în 1849, când prezenta multe stricăciuni, a fost scurtată aproape la jumătate. Scara nu era folosită, îndeobște, și de profesori. Pentru aceștia, fusese amenajat un drum care urca ocolind blând dealul. Se zice că lungimea acestui drum de acces era importantă pentru profesori, care, urcând spre școală, aveau timp să își (re)gândească materialul pe care îl aveau de predat. Adevărul poate fi și altul: cele 300 de trepte de lemn, destul de abrupte, puteau fi prea grele pentru genunchii obosiți ai dascălilor mai în vârstă.
Serbarea elevilor – un eveniment al întregului oraș
Ne extaziem dinaintea câtorva fotografii, din periode diferite (interbelice, postbelice) cu elevi și localnici în sărbătoare. Este Skopationfest, serbare care a debutat într-o zi de mai, când elevii Școlii din Deal au hotărât să se adune dis-de-dimineață, să strângă ramuri din care să facă mături, pentru a curăța întregul deal din jurul școlii. An după an, evenimentul a luat amploare, devenind o serbare câmpenească a elevilor, apoi a întregului oraș. Peter Ambrosius ne povestește cum decurgea acest Skopationfest, care s-a perpetuat până în anii comunismului, când, treptat, s-a stins.
„Acest nume provine din latină, scopare vine de la a mătura – inițial, elevii s-au dus într-o zi din mai să strângă niște crengi pentru mături, ca să facă curățenie generală pe dealul școlii. Nu avea o dată fixă, ci se ținea după cum arăta cocoșul de tablă din turn că va fi vremea, într-o duminică frumoasă. Cocoșul are regulile lui, se mișcă după cum bate vântul și arată dacă o să plouă sau nu. Se pornea dimineața la ora 5, toboșarii trezeau tot orașul și se îmbrăcau cu haine festive. Fiecare grup de elevi avea steaguri specifice. Se pornea în defilare. La început, a fost o simplă serbare a elevilor Școlii din Deal, apoi a început tot orașul să participe la această acțiune. La ora 8 se termina parada și la ora 9 se pornea pe Platoul Breite, care e în apropiere de Sighișoara, cu stejari bătrâni de sute de ani. Mergeau cu vin și cu mâncare, pentru că pe platou veneau familii întregi, cu căruțe. Veneau și fanfare. Se dansa. Se făcea sport. O zi întreagă se petrecea. De multe ori, totuși, cocoșul nu arăta bine și nu se făcea. Eu n-am prins acest obicei, care s-a stins în comunism. În 1972, a existat, totuși, o tentativă de reînviere a lui, la 450 de ani de la atestarea școlii. Aveam și eu 12 ani atunci, și noi, băieții, mergeam pe lângă cei de la fanfare. Și era unul cu tubă și mi-a zis: Dacă îmi duci tuba până pe Breite, ai voie să-mi ții notele! Eram foarte mândru și i-am dus instrumentul, cu multă transpirație, până sus, pe platou”.
Câteva nume ale școlii
Evident, schimbările de regim politic sau alte motive administrative au condus la schimbarea numelui Școlii din Deal, în mai multe rânduri. Pentru că aici a fost profesor Episcopul Daniel Teutsch, pentru o vreme, în perioada interbelică, a primit numele acestuia. După război, s-a numit Școala Medie Germană, pentru ca, din 1948, unindu-se cu liceul românesc de fete, să primească denumirea de Liceul nr. 2. În 1972, cu ocazia festivităților de 450 de ani de atestare, instituția a primit numele lui Joseph Haltrich, culegător de folclor și folclorist, prieten cu Frații Grimm. Din liceu teoretic, s-a transformat în liceu industrial… care avea însă și o secție de limbă germană.