Autoritățile au închis școli și alte instituții și au izolat șapte sate din sudul statului Kerala, după ce doi localnici au murit din cauza virusului Nipah.
De asemenea, un adult și un copil se află în spital, aceștia fiind rude cu persoanele decedate în ultimele două săptămâni.
Până în prezent, peste 130 de persoane au fost testate. Trei echipe de specialiști, inclusiv de la Institutul Național de Virologie, vor ajunge miercuri la Kerala pentru mai multe verificări, a spus o sursă locală citată de Reuters.
Virusul Nipah este transmis oamenilor prin contact direct cu fluidele corporale ale liliecilor, ale porcilor sau ale persoanelor infectate. Virusul care dăunează creierului a fost depistat pentru prima dată în 1999 în rândul crescătorilor de porci din Malaezia și Singapore.
În Kerala, acesta este al patrulea focar începând din 2018. Peste 20 de persoane din statul indian au murit din cauza virusului Nipah.
(sursa: Mediafax)