S-a dus o campanie continuă, după 2010, pentru desființarea cât mai multor școli și titluri doctorale, criticându-se numărul mare al acestora, deși situația este aceeași în toate țările lumii, după ce a fost adoptat sistemul Bologna și au devenit eligibili pentru admiterea la doctorat tinerii absolvenți de studii de licență și de master, fără experiență în profesie. Dar România are o situație specială, pentru că statisticile arată că la școlile doctorale ajung, în proporție de peste 80%, angajați care pot beneficia de sporul de doctorat sau care au alte avantaje, nu neapărat cei care vor să aibă o carieră profesională la catedra unei universități. Eliminarea avantajelor pe care le aduce doctoratul, mai ales a sporului la salariu, poate lăsa școlile doctorale fără studenți, deci va duce la desființarea lor.
Din 1990 până în 2021, în România au fost acordate 77.111 de titluri de doctor, iar în vara anului 2021 erau 214 școli doctorale și peste 400 de domenii de doctorat. Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat evaluarea instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat la finalul anului 2021, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii educației naționale (LEN 1/2011), arătând că mai rămăseseră 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) – din Academia Română 47 de universități de stat și 2 universități particulare – și 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD) gestionate de acestea. Numărul școlilor doctorale și al programelor de studii e în continuă scădere, în ultimii ani. Dar o altă problemă intervine în acest moment, pentru că se dorește eliminarea sporurilor pentru doctorat, în toate domeniile. Acest lucru va duce, inevitabil, la închiderea majorității școlilor doctorale, pentru că peste 80% dintre studenții acestora provin fie din rândul angajaților din mediul privat, fie din rândul tinerilor absolvenți care fac doctoratul pentru a primi pe lângă salariul de încadrare și sporul de 50% din salariul minim pe economie. Aceste avantaje fiind eliminate, nu va mai exista interesul pentru studiile doctorale, mai ales pentru că absolvenții sunt în număr mult mai mare decât ar putea angaja universitățile.
Cine are nevoie de titluri
În ultimii 10 ani, statul a finanţat anual, în medie, 35.600 de locuri la masterat şi peste 3.000 de locuri la doctorat, dintre care peste 1.500 cu bursă de studiu, la care se adaugă peste 1.000 de locuri cu taxă, anual. Diferenţa faţă de perioada anterioară introducerii sistemului Bologna este vizibilă, în privința acordării titlurilor de doctor: în perioada 1990-2000 s-au obţinut doar 8.400 de titluri de doctor, iar între anii 2000-2015, aproape de șapte ori mai multe, circa 56.400 de titluri, înregistrându-se apoi o scădere, de la un an la altul, pe fondul scandalurilor legate de plagiate și de închiderea unor școli doctorale. Dar media a fost de circa 6.500 de titluri de doctor obținute anual, după introducerea sistemului Bologna.
Dacă în primii ani după introducerea noului sistem s-a constatat că 80% dintre doctoranzi proveneau din rândul tinerilor absolvenți de licență și masterat, ulterior s-a ajuns la situația în care același procent să fie reprezentat de angajații la stat care pot primi sporul de doctorat sau alte facilități. Introducerea titlului de doctor printre criteriile de eligibilitate pentru candidații la posturile de directori de instituții de învățământ a adus pe băncile școlilor doctorale și mii de profesori care astfel au vizat un post mai bine plătit, dar și sporul de doctorat.
Puțini fac efortul „de amorul artei”
Un alt segment de public-țintă pentru școlile doctorale din România este reprezentat de politicienii care vor să-și îmbunătățească CV-ul, chiar dacă nu au activitate în domeniile în care obțin titlurile de doctor. De aici a rezultat și valul de scandaluri legate de plagiat, pentru că în cazul multora se observă discrepanța între activitatea persoanei și conținutul tezei.
Foarte puțini sunt cei care fac doctoratul pentru a rămâne să predea într-o universitate, unde un seminarist primește între 10 și 30 de lei pe oră, la plata cu ora, iar dacă intră pe o poziție de debutant în profesie, ca asistent universitar, are un salariu de 2.500 de lei net, pentru care trebuie să aibă și titlu de doctor și foarte multă activitate de cercetare științifică. Sunt și mai puțini cei care fac doctoratul „de amorul artei”, pentru a-și pune în valoare munca de cercetare în domeniile în care au lucrat mai mulți ani, dar fără a avea beneficii financiare în urma obținerii titlului.
Prin eliminarea sporurilor de doctorat, cea mai mare parte a „publicului-țintă” va dispărea, neavând asigurate beneficiile financiare. Astfel va fi imposibil să se mențină numărul mare de școli și de programe doctorale care există în prezent.