SUA au anunţat trimiterea de contingente suplimentare pentru protejarea câmpurilor petrolifere din estul Siriei, după retragerea trupelor americane din zonele de frontieră cu Turcia, care a lăsat cale liberă operaţiunii militare a Ankarei împotriva forţelor kurde, relatează AFP.
„Statele Unite sunt hotărâte să-şi consolideze poziţiile, în cooperare cu partenerii noştri din Forţele Democratice Siriene (FDS), prin întăriri militare”, a afirmat un ofițer american de rang înalt, fără a preciza amploarea dispozitivului prevăzut.
În pofida retragerii trupelor americane din nordul Siriei, Forţele Democratice Siriene - coaliţia arabo-kurdă pe care Washingtonul s-a bazat în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI) - cooperează şi în prezent cu Statele Unite în provincia Deir Ezzor (est), în apropiere de graniţa irakiană, unde se află cele mai mari câmpuri petrolifere din ţară. Aproape 200 de soldaţi americani sunt încă prezenţi în zonă.