Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Seară de foc în Superliga! FCSB luptă pentru primul loc, Hermannstadt pentru supraviețuire

Seară de foc în Superliga! FCSB luptă pentru primul loc, Hermannstadt pentru supraviețuire

de Redacția Jurnalul    |   

Etapa a opta din play-out în Superliga de fotbal programează luni două partide importante în economia clasamentului, cu FCSB primind vizita formației Unirea Slobozia, iar Metaloglobus București urmând să întâlnească pe teren propriu pe FC Hermannstadt.

Lider la capitolul posesie în ultimele șapte etape, cu o medie de 62,3%, FCSB pornește favorită în confruntarea de pe arena Steaua, programată de la ora 21:00. Bucureștenii au pierdut un singur meci pe teren propriu în ultimele opt dispute de campionat, 1-3 cu Universitatea Cluj, înregistrând în rest șase victorii și o remiză.

Echipa bucureșteană are și cea mai prolifică ofensivă din play-out, cu 61 de goluri marcate până acum, dintre care 34 înainte de pauză. Florin Tănase este principalul om ofensiv al roș-albaștrilor, cu 15 goluri și opt pase decisive în actualul sezon.

FCSB încearcă să refacă diferența de 3 puncte față de UTA Arad, în fruntea ierarhiei din play-out. Arădenii au egalat campioana en-titre după succesul cu Csikszereda, de vineri, scor 1-0.

De partea cealaltă, Unirea Slobozia urmărește să avanseze de pe locul 15, penultimul, care este direct retrogradabil. Slobozia de află la egalitate de puncte cu FC Hermannstadt, care ocupă locul 14.

Unirea Slobozia se remarcă prin eficiența fazelor fixe, 17 dintre cele 38 de goluri fiind marcate în urma acestora. Ialomițenii au suferit 22 de înfrângeri în sezon, 15 fiind la limită.

Cele două echipe s-au întâlnit de patru ori în campionat, FCSB având două victorii, Unirea una, iar o partidă încheindu-se la egalitate. Singurul succes al Sloboziei s-a consemnat chiar pe terenul FCSB, în august 2025, scor 1-0.

În celălalt meci al zilei, programat de la ora 18:00, Metaloglobus întâlnește FC Hermannstadt. Bucureștenii au câștigat doar o singură partidă în ultimele 18 etape de campionat și sunt deja retrogradați în eșalonul secund.

FC Hermannstadt vine după un sezon modest în deplasare, cu doar trei victorii externe.

Echipa sibiană urmărește să rămână în calcule pentru evitarea retrogradării. Printr-un succes ar reveni la un punct de un loc care i-ar oferi menținerea în Superligă, cu o etapă rămasă de jucat.

Partida are și o miză personală pentru jucătorul sibienilor Tiberiu Căpușă, care poate ajunge la 200 de meciuri în prima ligă dacă va fi utilizat.

Cele două confruntări directe din sezonul regulat s-au încheiat la egalitate, 2-2 la Sibiu și 1-1 la Clinceni.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Superliga
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri