Jurnalul.ro Ştiri Justitie Sebastian Ghiţă a cerut şi a obţinut de la DNA prelungirea până luni a termenului de depunere a cauţiunii

Sebastian Ghiţă a cerut şi a obţinut de la DNA prelungirea până luni a termenului de depunere a cauţiunii

Deputatul Sebastian Ghiţă a solicitat şi a obţinut de la DNA prelungirea până luni a termenului de depunere a cauţiunii de 13 milioane de euro, stabilită în al patrulea dosar în care parlamentarul este cercetat pentru corupţie.

Sebastian Ghiţă, pentru care DNA a stabilit ca termen limită de depunere a cauţiunii ziua de miercuri, 6 aprilie, a cerut procurorilor prelungirea acestui termen pe motiv că nu a avut timp să-şi inventarieze bunurile şi să stabilească ce anume depune în contul cauţiunii, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, procurorii DNA Ploieşti au aprobat prelungirea termenului de depunere a cauţiunii până luni, 11 aprilie.

Totodată, Sebastian Ghiţă a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie măsura controlului judciar pe cauţiune dispusă de DNA în privinţa sa, iar magistraţii instanţei supreme au dispus ca termen de judecată data de 6 aprilie.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, instanţa supremă nu se pronunţase în privinţa solicitării prin care Ghiţă contestă controlul judiciar în cel de-al patrulea dosar.

Procurorii DNA stabiliseră ca Sebastian Ghiţă să depună până în 6 aprilie cauţiunea de aproape 60 de milioane de lei (aproximativ 13 milioane de euro), sumă ce reprezintă "10 la sută din valoarea bunurilor şi lichidităţilor băneşti - cu excepţia terenurilor şi clădirilor neevaluate în bani - declarate de inculpat în ultima sa declaraţie de avere înregistrată la Parlamentul României - Camera Deputaţilor".

Sebastian Ghiţă este acuzat de două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, două infracţiuni de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cele două luni cât va fi sub control judiciar, Sebastian Ghiţă are interdicţie să părăsească ţara şi să facă declaraţii publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalţi co-inculpaţi din dosar, precum şi la martorii audiaţi în cauză. Procurorii i-au interzis lui Ghiţă să ia legătura sau să se apropie de inculpaţii din dosar şi de alte persoane menţionate în ordonanţă. Mai mult, Ghiţă este obligat “nu se deplaseze la sediile unor societăţi anume menţionate în ordonanţă, să nu se apropie de angajaţii acelor societăţi şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale".

Sebastian Ghiţă va merge la sediul Biroului Supravegheri Judiciare din IPJ Prahova în zilele stabilite cu poliţiştii care îl supraveghează şi la DNA Ploieşti ori de câte ori este chemat. Deputatul este obligat să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi are interdicţie să deţină, să folosească şi să poarte arme.

Procurorii l-au atenţionat pe Sebastian Ghiţă că, dacă încalcă aceste obligaţii, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

În acest dosar, sunt implicaţi mai mulţi politicieni, poliţişti şi procurori de rang înalt din judeţul Prahova, fiind cercetaţi în stare de arest preventiv procurorul Liviu Tudose, adjunctul şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Aurelian Mihăilă, fostul adjunct al aceluiaşi parchet, Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova şi Viorel Dosarul, fostul şef al Poliţiei Prahova.

Subiecte în articol: sebastian ghita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri