Jurnalul.ro Ştiri Politică Sebastian Ghiță, candidat PRU la europarlamentare

Sebastian Ghiță, candidat PRU la europarlamentare

Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, va fi primul pe lista Partidului România Unită (PRU) pentru alegerile europarlamentare, înaintea președintelui partidului, Bogdan Diaconu.

"Sebastian Ghiţă, românul care a lovit la temelia noii Securităţi, care a devoalat Sistemul şi unitatea "de elită" a DNA, care a militat pentru o Românie a românilor şi care a devenit ţintă şi e hăituit pentru că a avut curajul de a spune adevărul, deschide lista candidaţilor PRU la alegerile europarlamentare", scrie pe pagina de Facebook a partidului.

În urmă cu trei zile, Curtea de Apel Ploiești  i-a revocat ultimul mandat european de arestare. Omul de afaceri este cercetat pentru dare de mită, șantaj, trafic de influență, folosire de informații confidențiale în scopuri neautorizate. Ghiță a fugit din țară pe 20 decembrie 2016 și a fost arestat la Belgrad pe 14 aprilie 2017 pentru posesie de documente false, fiind apoi eliberat pe cauțiune. În prezent locuiește la Belgrad.

PRU va merge singur în alegerile europarlamentare deoarece ÎCCJ a respins alianța cu PRM.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri