Fie că vorbim despre busuioc într-o salată Caprese, fie de tarhon într-o ciorbă ardelenească de cartofi ori de rozmarin într-o friptură de miel. Le folosim în stare proaspătă, dar plantele aromatice sunt la fel de bune și dacă le folosim uscate, chiar își intensifică aromele atunci când sunt supuse unui tratament termic.
Potrivit cumvaplace.ro, uscarea plantelor aromatice nu este un lucru foarte complicat. Și, mai mult de atât, vă puteți alege singuri metoda de uscare, în funcție de soiul plantei. Vedeți mai jos cum se usucă plantele aromatice:
Uscarea la aer
Este o metodă foarte simplă pe care o puteți folosi la majoritatea plantelor și verdețurilor. Atât la cele cu frunze tari – cum sunt frunzele de dafin, rozmarinul, cimbrul, cât și la cele cu frunze moi – din această categorie fac parte busuiocul, tarhonul, menta, pătrunjelul, mărarul, lavanda, salvia, oregano.
Uscarea se face în locuri foarte bine aerisite, departe de razele directe de soare, pe hârtie, pânză, tifon, urmând să le întoarceți la 1-2 zile. Sau prin legarea plantei în buchete/mănunchiuri, agățate apoi în locul potrivit spre uscare – din această categorie fac parte cimbrul, oregano și lavanda.
După ce le-ați recoltat sau cumpărat, după caz, plantele aromatice trebuie uscate cât mai repede, prevenind astfel depunerea prafului pe frunze. De altfel, mai ales în cazul celor cumpărate, când nu știți mai nimic despre locul de recoltare, este de preferat ca înainte de a le pune la uscat să le scuturați sau să le dați printr-un jet de apă rece, îndepărtând astfel impuritățile. Le lăsați pe un prosop de hârtie sau de bumbac, pentru a absorbi bine umezeala, apoi le puneți la uscat.
Odată uscate, plantele aromatice se depozitează în borcane sau recipiente care se închid perfect, în pungi de hârtie sau în săculeți de pânză. Recomandarea este să le folosiți în cel mult un an. După această perioadă, încep să își piardă aroma.
Uscarea în cuptor/cuptor cu microunde
Cu toate că în zilele caniculare e greu să ne gândim că am putea deschide și cuptorul, este o metodă destul de des folosită pentru uscarea plantelor aromatice.
Încingeți cuptorul la 40 de grade, NU mai mult! Dacă alegeți această metodă, îndepărtați frunzele de pe tulpina plantelor și le puneți, răsfirate pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Puneți tava în cuptor, reduceți căldura la jumătate și lăsați ușa cuptorului întredeschisă. La fiecare 30 de minute întoarceți plantele. Când considerați că umezeala a fost absorbită, scoateți tava și lăsați frunzele să se răcească complet înainte de a le pune în borcane sau pungi.
Dacă folosiți cuptorul cu microunde, puneți frunzele plantelor între două șervete de hârtie și apoi în cuptorul programat la cea mai înaltă temperatură, pentru un minut. Le verificați și dacă nu s-au uscat, le mai băgați în cuptor pentru 30-40 de secunde.
Reguli generale pentru uscarea plantelor aromatice
- Folosiți plantele care nu au înflorit
- Dacă nu sunt recoltate personal, este mai înțelept să scuturați sau clătiți cu apă rece, după caz, plantele pe care vreți să le uscați
- Îndepărtați frunzele deteriorate
- Frunzele mari, cum sunt busuiocul, menta, salvia, este bine să fie îndepărtate de pe tijă
- Cimbrul, lavanda, menta, busuiocul, tarhonul, oregano sunt plante care se usucă mai bine la aer