Regele dictator, Regele ctitor, Regele diplomat, Regele jucător, Regele constituțional – sunt doar câteva dintre fațetele în care este prezentat Carol al II-lea în monografia lansată la Biblioteca Academiei. O lucrare amplă, la care s-a muncit în trei schimburi, după cum povestește autorul, istoricul Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Peleș.
„Un rege controversat, care stârnește și astăzi pasiuni. Un personaj fabulos, cu viață aventuroasă. N-a fost iubit nici de legionari, nici de Antonescu, nici de comuniști, nici de democrați, nici de familie. Nu i se poate reproșa că nu a iubit această țară. A domnit 10 ani și încă putem vedea edificiile publice făcute atunci, plus mii de cărți publicate în acea epocă. Era un adevărat voievod al culturii și urmaș al lui Brâncoveanu pe acest tărâm. A izolat-o pe mama sa, Regina Maria. În 1930, a fost privit ca un salvator, dar după 6 septembrie 1940 a fost privit ca un demon. Am scris monografia acestui suveran pentru că era damblaua vieții mele, la care mă gândeam din 1995, de când am editat prima ediție a însemnărilor Regelui Carol al II-lea. Cele 5 volume conțin 2.200 de pagini de text și 1.500 de fotografii de epocă, în mare parte necunoscute, adunate din biblioteci, arhive și muzee. De 25 de ani, fac cercetări științifice minuțioase în arhive și biblioteci, pentru a reda nu doar biografia suveranului, ci și epoca tumultuoasă în care a trăit. Dacă nu-l vedem în contextul acelor vremuri complicate pe întregul continent, vom rămâne numai cu clișeele: regele playboy, regele trădărilor, regele morfinoman”, spune NARCIS DORIN ION, directorul general al Muzeului Peleș.
Ștampila pusă de „românul fin” și „țoapa vag burgheză”
Ce amprentă a lăsat Carol al II-lea în istorie? Mai-marii Academiei Române au abordări diferite, deși au trecut 91 de ani de la revenirea în țară și proclamarea lui Carol al II-lea ca rege al României. „Un Hohenzollern cu specific național, un rege inteligent și amoral, un foarte mare personaj istoric, cultivat ca niciun alt suveran al României”, după cum îl descrie acad. Răzvan Theodorescu. Vicepreședintele Academiei Române semnează prefața celor 5 volume. „«Românul fin» și, mai ales, țoapa de vagă extracție burgheză – și cu la fel de vagi pretenții intelectuale – l-au decretat pe Carol al II-lea un personaj detestabil. Pe de altă parte, nu este greu să constați că, în ultimii ani, foștii supuși tăcuți și cuminți ai regimului comunist, dar în care s-au aprins, brusc, prin 1990, durabile sentimente monarhiste (…) se feresc ca dracul de tămâie să facă cea mai nevinovată aluzie la cel care a fost, cu siguranță, cel mai cultivat, mai inteligent și mai charismatic suveran al dinastiei românești a Hohenzollernilor”.
„Nu întâmplător a fost elevul uriașului Nicolae Iorga”
Aspectele sensibile, ocolite până acum de studiile istorice, se regăsesc în cele 5 cărți, inclusiv ce relație avea cu fiul său, regretatul rege Mihai. Acad. Răzvan Theodorescu a povestit la lansare și un episod mai puțin cunoscut. „Când am repatriat osemintele lui Carol al II-lea, împreună cu Radu Duda, Regele Mihai nu a apărut în acele momente, dar mi-a făcut onoarea să mi se adreseze la un moment dat, spunând: îți mulțumesc pentru ceea ce ai făcut pentru tatăl meu. I-am răspuns: Majestate, sunt unul dintre românii care îl admiră pe tatăl maiestății voastre. Și nu m-a mirat să văd o lacrimă în ochii maiestății sale. Carol al II-lea este un mare rege, care a marcat o mare epocă, epoca interbelică. Să ne înțelegem, nu a fost cum credeau unii după ’90, că pe vremea aceea curgea lapte și miere. Se ciomăgeau copios la alegeri partidele. Dar a emanat acest personaj cu totul și cu totul special. Nu întâmplător a fost elevul uriașului Nicolae Iorga. Narcis Dorin Ion este un distins istoric, pe care-l prețuiesc la superlativ. Dacă îl citiți pe Narcis, veți vedea ce a însemnat Consiliul de Coroană, veți vedea cum gândea geopolitica. În volumul V, veți vedea cum scriitorii români care îi ridicau osanale, începând din 6 septembrie au început să îl înjure copios. Această carte nu ascunde pe arghirofilul Carol, nu-l ascunde pe acel Carol care și-a izolat mama, cu care se asemăna extraordinar, care și-a marginalizat fratele, care și-a marginalizat una din surori. Din acest punct de vedere, probabil că era un caracter uneori infect”.
„Lăcomie teribilă, a desființat partidele politice, a comis crime de stat”
Marile personalități ale lumii, chiar dacă strălucesc epatant, trebuie cântărite la adevărată valoare, atrage atenția academicianul VICTOR SPINEI, un alt vicepreședinte al Academiei. „Pe Carol al II-lea, l-aș judeca mai critic. Dincolo de meritele de sprijinitor al culturii, avea defecte. Avea multe tare: lăcomie teribilă, detractor al sistemului politic, a desființat partidele politice și și-a asumat conducerea statului. Lumea e mai conciliantă, dar el când a ordonat represaliile împotriva legionarilor, a comis crime de stat. Există o justiție în țară, nu folosești arma ca orice criminal. Să expui în fiecare județ cadavrele a trei legionari, mi se pare în pofida oricărei legitimități. Interesul pentru regalitate și pentru istoria României în perioada ultimilor suverani este foarte accentuat. Regaliștii laudă mult regii, uitând defectele lor, în vreme ce antiregaliștii denigrează. Istoricii au datoria să păstreze dreapta cumpănă”.
Clădiri-simbol, ridicate în 2-3 ani
Prof. ing. NICOLAE NOICA, director general al Bibliotecii Academiei și membru de onoare al Academiei Române, punctează realizările edilitare și urbanistice ale României interbelice. Pe vremea lui Carol al II-lea, au fost ridicate numeroase clădiri-simbol ale României, impunătoare și astăzi. „Oamenii trebuie evaluați după ceea ce au lăsat în urma lor. Pe vremea aceea, se expropria și se făcea treabă a doua zi. Azi, în numele exproprierii, nu mai facem nimic. Palatul Regal, distrus de un incendiu în partea centrală în 1926, a fost reconstruit în 1932. Am găsit procesul-verbal de recepție al Palatului Regal. Noi nu mai facem azi așa ceva. Cutremurul din 1940 nu a afectat clădirea. Actualul sediu al Guvernului a fost făcut între 1937 și 1938, Palatul cel nou al Băncii Naționale, clădirea Bibliotecii Academiei Române (1935-1937), sediul Arhivelor Naționale, Școala Superioară de Război (1937-1939), actuală Academia Militară, Institutul de Cercetări Agronomice, Arcul de triumf (inaugurat în 1936), Palatul de la Scroviștea. Atâtea clădiri remarcabile făcute în 2 ani! Castelul Foișor, Clădirea Fundației Dalles a Academiei Române, Catedrala din Cluj, cea din Mediaș, Catedrala din Timișoara. Fundația Culturală Regală Principele Carol, sediul de pe str. Latină, unde e Casa de Pensii. Ar putea găsi Casa de Pensii alt loc și să punem această clădire în valoare. Carol al II-lea a avut grijă să înființeze 500 de cămine culturale. Mai sunt vreo 70, jumătate părăsite. Ateneul Român – o emblemă a Bucureștiului, tot în doi ani a fost făcut (1886 -1888), pe vremea lui Carol I. Pe vremea aceea, nu erau sponsori, erau donatori care gândeau pentru această țară. De ce nu putem construi în continuare?”.
Prof. ing. NICOLAE NOICA, director general al Bibliotecii Academiei și membru de onoare al Academiei Române:
„Să fim toți naționaliști, ca Nicolae Iorga! Avem datoria să subliniem valoarea acestui neam și să avem respect pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri. Cei care își permit să ne ceară să nu mai spunem mamă și tată, ci părinte 1 și părinte 2 vor să desființeze popoarele”.
Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române:
„Lucrurile merg atât de prost în România astăzi, încât republicanul din mine ar fi pentru o monarhie constituțională, dacă s-ar găsi personajul în cauză. Carol al II-lea a înțeles, cu inteligența sa, un lucru: că poporul român nu e un popor iubitor de democrație, ci iubitor de autoritate. A înțeles că acest popor are nevoie de un conducător la care să se uite cu admirație și cu dragoste. După Carol al II-lea, nu a mai existat un lider înconjurat pe moment cu atâta simpatie. I-a înțeles pe români, i-a iubit pe români și românii l-au iubit înainte să-l deteste, după bunul obicei românesc”.
Acad. Aurel Pop, președintele Academiei Române:
„O carte monumentală, care vorbește foarte bine despre controversele vieții și activității regelui”.