Jurnalul.ro Ştiri Externe Lavrov: România și alte câteva țări din UE au în vedere teritoriile ucrainene

Lavrov: România și alte câteva țări din UE au în vedere teritoriile ucrainene

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe țări din Uniunea Europeană, în special România, încep să spună că au pretenții asupra teritoriului ucrainean, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenția rusă TASS.

„Există astfel de discuții”, a spus el la o conferință de presă după discuțiile cu înalți oficiali americani la Riad, răspunzând unei întrebări TASS.

„Și politicienii români au vorbit despre acest lucru nu cu mult timp în urmă”.

Cu toate acestea, el s-a abținut să lege subiectul revendicărilor teritoriale ale unor țări europene de dorința Uniunii Europene de a participa la discuțiile privind soluționarea conflictului ucrainean.

„Nu voi specula”, a spus el.

„MAE reiterează cu fermitate poziția fermă a Românie de susținere a suveranității, integrității teritoriale și independenței Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. Această poziție este clară și înrădăcinată în dreptul internațional, interesul național și o politică externă de lungă durată bazată pe valori”, arăta MAE de la București la sfârșitul lunii ianuarie.

„Declarațiile politicianului român Călin Georgescu, care pun sub semnul întrebării integritatea teritorială a țării noastre, sunt o manifestare de profundă lipsă de respect față de Ucraina și poporul ucrainean”, declara atunci purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei. Heorhii Tykhyi considera că declarațiile sunt „inacceptabile și condamnăm declarațiile sau acțiunile revizioniste care încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, contravin normelor internaționale, Cartei ONU și valorilor democratice fundamentale”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: serghei lavrov romania ucraina teritorii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri