Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 10 sfaturi pentru a face pace cu tine însuți

10 sfaturi pentru a face pace cu tine însuți

de Florian Saiu    |   

Te frământă zi de zi ratări vechi ori neîmpliniri prezente? Șterge totul cu buretele și ia-o de la capăt! Mai dă-ți o șansă. Și strecoară un ochi și-n cartea Briannei Wiest: „Adevărul tuturor lucrurilor” (Editura Nemira, 2024). S-ar putea să ai o revelație.

1. Dacă nu urmărești ceea ce îți dorești, nu vei obține niciodată acel lucru

„Dacă nu întrebi niciodată, răspunsul va fi întotdeauna nu. Nu ai nevoie decât de câteva secunde de curaj. E înfricoșător când mândria ta e în joc și te temi să nu pierzi pe cineva sau să nu-ți strici reputația. Dar dacă simți că un lucru este fundamental adevărat și ești îmboldit să spui asta, dar te rețin fricile tale, atunci fă acel pas. Chiar dacă nu merge așa cum îți doreai, măcar poți să tai de pe lista posibilităților încă o variantă.” 

2. Încearcă să adopți câteva calități ale persoanei de care ți-ar plăcea să te îndrăgostești

„Vreau să spun să te iubești pe tine în primul rând. Ar trebui să fii întotdeauna o persoană autonomă. Nu sugerez că trebuie să-ți bazezi personalitatea pe a altcuiva, vreau doar să-ți propun un alt mod de a învăța să te iubești. De multe ori, calitățile care ne-ar plăcea în mod ideal la un partener sunt cele pe care ne-am dori să le avem și noi. Nu aștepta să te completeze altcineva.”

3. Devii ceea ce gândești

„E un principiu străvechi, dar e unul dintre lucrurile adevărate. Schimbă-ți mentalitatea și îți vei schimba viața.” 

4. Acceptă-ți și respectă-ți diferențele

„Tot ce îți trebuie ca să fii eligibil pentru egalitate este să fii om. Nu e nevoie să dovedești că ești la fel ca altcineva ca să simți că meriți să-i fii egal. Meriți egalitatea, la fel cum o merită toți ceilalți, doar pentru că exiști.” 

5. Când pare cel mai improbabil că lucrurile se vor schimba, de obicei se produce schimbarea

„Există o singură direcție când ești pe fundul prăpastiei, nu-i așa? Când lucrurile par absolut lipsite de speranță și ești pe punctul de a renunța definitiv, de obicei apare ceva frumos, mărunt și miraculos și te conduce la revelația pe care ai așteptat-o.”

6. Nu înceta niciodată să fii recunoscător

„Închipuie-ți că o persoană mai puțin privilegiată decât tine ți-ar trăi o zi viața. Închipuie-ți cât de recunoscători ar fi unii oameni să aibă mâncare în frigider și un computer sau un telefon nou pe care să citească aceste rânduri… Ca să nu mai vorbesc de însuși privilegiul de a putea citi.” 

7. Mintea e mai presus de materie

„10% e reprezentat de ce se întâmplă, 90% de cum reacționezi tu. Întotdeauna.” 

8. Există un atlas în interiorul tău

„Ascultă-l. Vocile și sentimentele acelea mărunte nu trebuie ignorate. Complicat, însă, este că sunt chiar așa: mărunte. Ușor de dat la o parte și ignorat. Sosesc atât de adesea într-o mlaștină de alte gânduri și sentimente fără sens. Crede-mă că merită timpul și efortul depus să înveți să distingi care e sentimentul tău intuitiv. Îți va fi de folos în feluri pe care nici nu ți le poți imagina.” 

9. Gândește-te întotdeauna ce ai face dacă banii nu ar fi o problemă în viața ta

„Suntem controlați de nevoia noastră de bani. Poate fi foarte greu să faci o distincție între ce îți dorești de la viață și lucrurile necesare, și asta pur și simplu pentru că în societatea noastră ai nevoie de bani ca să supraviețuiești. Poate că nu e întotdeauna practic, dar va fi întotdeauna benefic să ne gândim la ce am face cu viața noastră dacă am fi aici doar ca să existăm și toate nevoile noastre ar fi acoperite. Asta te va ajuta să te definești așa cum ești, nu cum ești condiționat să fii.” 

10. De obicei știi ce trebuie făcut

„Ideea e doar să ai curajul să faci lucrul corect. De cele mai multe ori, chiar deții răspunsul. Trebuie doar să ai curajul să faci ce știi că ar trebui să faci.”

„Schimbă-ți mentalitatea și îți vei schimba astfel viața.”, Brianna Wiest

„Iubește-te pe tine în primul rând!”, Brianna Wiest

Subiecte în articol: sfaturi viata neimpliniri sentimente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri