Holul de la Urgenţe. Strigătele bărbatului erau amplificate de pereţii faianţaţi. Nimeni, în afară de doctorul care îi palpa copilul şi colegii lui, nu înţelegea ce are omul de urlă cât să sperie părinţi ca şi el, copii ca şi al lui. Fruntea medicului urgentist se îmbrobona de la o secundă la alta, iar faţa i se înroşea văzând cu ochii. Mâinile îi erau sigure, iar manevrele arătau ani de experienţă şi tandreţe. Dumnezeu ştie ce era în sufletul lui! Câţi stropi de sânge ţâşnind din trupuri fără apărare şi glas n-o fi înghiţit în viaţa lui? Ce mai conta un învrăjbit de sistem care îl înjura de mamă. Colegii îi făceau semn din ochi să nu bage în seamă jignirile şi încercau să închidă uşor uşa în faţa bărbatului care nu se oprea. Trecuseră toţi prin asta la un moment dat în cariera lor, doar că acum se dăduse verde linşajului de sus, din minister. La Piteşti erau... criminalii de copii.
Pe un alt hol, la un băţ depărtare, un alai de inspectori, tot de sus, de la Corpul de Control al ministrului, se plimbă important să ancheteze spitalul. Teoretic, să afle dacă e vreo culpă medicală care ar fi putut duce la moartea vreunuia dintre bebeluşii răpuşi de sindronul hemolitic uremic. Practic, să... se uite în hârtii. Să găsească erori administrative, gândaci pe sub paturi şi viermi în mâncare. Anchetă în mijlocul crizei. Adică şefimea spitalului, în loc să se ocupe de avalanşa de copii aduşi de părinţi la cel mai mic semn de sindrom, aduna hârtii şi dădea explicaţii. Despre orice altceva în afară de... criză. Despre orice altceva... în afară de acuzaţiile vărsate de sus în capul celor de la Pediatrie Piteşti.
Pe un alt hol, în Prefectura Argeş, trimisul Guvernului în teritoriu călca agale. Parcă n-ar fi vrut să ajungă în biroul unde i se înroşise telefonul. Dacă îl sună de la Guvern? Ce le spune? Că el are încredere în medicii de la Pediatrie? Că a cerut demisii doar aşa să nu se înfiebânte sângele în orgoliile din minister? Să nu-i sară presa în cap? Să scape de presiune? Şi dacă îl sună de la spital? Ce să le spună? De la spital nu-l sună nimeni. Acolo, oamenii sunt ocupaţi să ţină moartea departe.
S-o ţină pe hol şi să-i trântească uşa în nas, dacă n-o pot linşa!