Jurnalul.ro Ştiri Observator Sibiu: Femeie de 83 de ani, împiedicată să voteze. Poliția a deschis dosar penal

Sibiu: Femeie de 83 de ani, împiedicată să voteze. Poliția a deschis dosar penal

O femeie de 83 de ani, din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, a fost împiedicată să voteze, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal, anunță, duminică, Poliția Sibiu.

Potrivit Poliței Sibiu, o femeie a sesizat telefonic Centrul Operațional al Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că mamei sale nu i s-a permis să voteze la o secție din orașul Miercurea Sibiului.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că femeia, în vârstă de 83 de ani, cu reședința în Miercurea Sibiului, avea drept de vot. Având în vederea aspectele constatate, polițiști continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, faptă prevăzută și pedepsită de 385 alin. 1 din Cod Penal”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

În total, de la deschiderea urnelor și până în acest moment, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat cu privire la trei incidente electorale.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: femeie împiedicata sa voteze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri