Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Șifonierul, banca preferată de român

Șifonierul, banca preferată de român

de Valentin Gros    |   

O mare parte dintre cetățeni preferă să păstreze banii economisiți acasă, în loc să îi depună la bancă, în condițiile în care dobânzile la depozite rar depășesc rata inflației, situată în prezent la 2,24%. Pe piață există și bănci mai „darnice”, dar acestea sunt în general mici, cu lichidități reduse, deci prezintă risc ridicat.

Un român economisește 350 de lei într-un trimestru. În această situație, un studiu efectuat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research relevă că jumătate din respondenți ar depune banii la bancă, 8% ar cumpăra o asigurare de viață, 4% ar investi la Bursă. Același studiu relevă că 32% din subiecți ar păstra economiile într-un plic, în şifonier. Procentajul celor din familiile tradiționale care ar alege să țină banii cash se ridică la 40%. În același timp, dintre tinerii profesioniști, 57% au menționat că ar depune într-un cont banii economisiți.

 

Obiceiurile se schimbă greu

„În ultimii 20 de ani s-au făcut progrese mari, dar comportamentul și obiceiurile încă se schimbă greu”, a declarat pentru Jurnalul economistul Aurelian Dochia. În opinia acestuia, lipsa de apetență pentru depozitele bancare se explică și prin faptul că la ora actuală „dobânzile sunt practic zero”, dacă luăm în calcul și inflația, astfel că „salteaua a devenit echivalentă cu banca”. Economistul a subliniat că pe vremea când dobânzile erau real pozitive „avea logică” să ții banii la bancă.

În piața românească, există și dobânzi mai ridicate, de până la 4% la depozitele în lei, oferite mai ales de bănci cu lichidități reduse. „În aceste cazuri, putem vorbi de riscuri sporite, dar avem și plafonul de garantare de 100.000 de euro, până la care nu sunt griji. Dacă se întâmplă ceva, clientul tot își recuperează banii, chiar cu întârziere”, a explicat Aurelian Dochia.

 

O alternativă de economisire o reprezintă titlurile de stat. Ministerul Finanțelor a lansat ieri o nouă emisiune în cadrul Programului Tezaur. Dobânzile anuale sunt de 3,5% la scadența de un an, 3,75%, la doi ani și 4%, la trei ani.

Subiecte în articol: economii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri