În Regatul Unit, creșterea salariilor s-a accelerat până la o rată anualizată de 7,8%, iar inflația de bază a rămas ridicată, chiar și după 14 majorări consecutive ale ratelor de către Banca Angliei (cu mai multe urmând să vină). Între timp, Brazilia și Chile au redus ratele dobânzilor, deviind de la așteptările pieței conform cărora Fed va menține ratele ridicate pentru o perioadă prelungită. Aceste ciudățenii sunt doar câteva dintre multe, iar la complexitate se adaugă implicațiile incerte ale schimbărilor structurale semnificative ivite la orizont. Acestea includ tranziția necesară la energia cu emisii zero, revoluția inteligenței artificiale și diverse alte schimbări determinate de inovație. Adăugați tensiunile geopolitice și retragerea din globalizarea economică și financiară și se deschide astfel o gamă largă de scenarii potențiale.
Cu atât de multe piese în mișcare și în condiții atât de neconvenționale (și în multe cazuri fără precedent), navigarea în acest peisaj ar fi o provocare pentru oricine. De aceea consider că este deosebit de util să ne întoarcem la un cadru analitic simplu pe care l-am învățat la începutul carierei mele de economist. Este o versiune extremă a unei „ecuații cu formă redusă” pe care economiștii o folosesc pentru a se concentra doar pe o mână de factori-cheie pentru prezicerea rezultatelor. Este posibil ca acești factori să nu explice pe deplin un fenomen, dar această strategie este mai bună decât să te bazezi pe un set nepractic de mare și greoi de factori.
În contextul actual, abordarea mea analitică ridică o întrebare simplă: ce informație ar fi cea mai valoroasă dacă aș fi blocat pe o insulă pustie timp de șase luni și aș dori să înțeleg ce s-a întâmplat cu economia globală în acea perioadă? Având în vedere starea actuală a lucrurilor, aș dori în primul rând să știu cum și-au gestionat SUA dinamica creșterii-inflației. Sau, mai exact, aș dori să știu dacă Fed a realizat o „aterizare lină” (reducerea inflației înapoi la ținta sa, fără a provoca o creștere bruscă a șomajului).
Aceste informații sunt cruciale, deoarece economia globală nu are în prezent motoare alternative. La urma urmei, provocările de creștere cu care se confruntă China, Regatul Unit și zona euro nu sunt susceptibile de remedieri rapide ale politicilor; un sistem financiar internațional încă activat, cu niveluri ridicate de îndatorare, nu își poate permite o nouă creștere a ratelor dobânzilor din SUA și o apreciere puternică a dolarului; Japonia trebuie încă să-și dea seama cum să renunțe la politica sa de „control al curbei randamentului” într-un mod lin; iar economia globală continuă să sufere o fragmentare treptată.
La prima vedere, perspectivele ca Fed să obțină o aterizare ușoară par promițătoare. Inflația a scăzut de la vârful de peste 9% anul trecut la puțin peste 3%, aducând-o mult mai aproape de ținta de 2%. În același timp, cheltuielile gospodăriilor continuă să stimuleze creșterea economică, iar bilanţurile corporative sunt solide. Aceste condiții sugerează că economia SUA poate absorbi impactul cumulativ al majorării ratelor Fed cu cinci puncte procentuale, evitând în același timp efectele creșterii slăbite din China și flirtul continuu al Europei cu recesiunea.
Dar, după cum a subliniat recent istoricul economic Niall Ferguson, „gestionarea politicii monetare nu este deloc similar cu a pilota un avion”. Această comparație pare aplicabilă în special actualei Fed, din mai multe motive. În primul rând, manualul de operare al Fed este depășit. „Noul său cadru monetar” este, de fapt, potrivit pentru deceniul anterior de cerere agregată insuficientă, mai degrabă decât pentru acest deceniu de ofertă agregată insuficient. În al doilea rând, zona de aterizare a Fed este îndoielnică, deoarece ținta de inflație pe care o urmărește poate fi prea scăzută, având în vedere realitățile structurale curente și cele seculare.
În al treilea rând, cu concentrarea excesivă pe condițiile imediate, Fed ar putea ajunge să neglijeze viitoarele modele de vânt pe care le va întâlni pe măsură ce altitudinea sa se schimbă. În al patrulea rând, și-a inițiat secvența de aterizare cu întârziere, după o perioadă lungă în care a caracterizat greșit inflația ca fiind „tranzitorie”, înainte de a implementa în cele din urmă un ciclu intens de majorări ale ratelor. Și, în cele din urmă, nu este clar dacă Fed a învățat suficient din greșelile sale de prognoză și comunicare pentru a face corecțiile de curs necesare.
Da, economia SUA i-a sfidat pe sceptici menținând o creștere robustă peste cea a altor economii majore și în ciuda ratelor dobânzilor semnificativ mai mari și a puternicului vânt potrivnic extern. Dar continuarea acestei performanțe excepționale depinde de capacitatea Fed de a stabili o rată a inflației scăzută și stabilă fără a declanșa o recesiune. Acesta este un act de echilibru delicat și orice s-ar întâmpla va influența în mod semnificativ restul economiei globale și modul în care factorii de decizie vor naviga prin extraordinara incertitudine de azi.
Speranța mea este că, peste șase luni, vom sărbători succesul Fed în obținerea unei aterizări ușoare și în poziționarea SUA și a economiei globale pentru a gestiona tranzițiile interesante, dar provocatoare, seculare și strategice ce urmează. Totuși, teama mea este că procesul va fi mult mai complicat decât se așteaptă mulți analiști economici și de piață, aruncând o umbră odată evitată asupra unuia dintre puținele puncte luminoase din economia globală.
Autorul:
Mohamed A. El-Erian, președinte al Colegiului Queens de la Universitatea din Cambridge, este profesor la Wharton School a Universității din Pennsylvania.
Traducerea, adaptarea, editarea: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023.