În cadrul simpozionului au luat cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Adrian Iorgulescu, compozitor și membru corespondent al Academiei Române, prof.univ. Dan Dediu, compozitor, prof.univ. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, Mihai Cosma, muzicolog, Răzvan Ioan Dincă, regizor, Daniel Jinga, dirijor și director al Operei Naționale București, și prof.univ. Nicolae Brânzea. Cu această ocazie a avut loc și lansarea emisiunii de mărci poștale dedicate Anului „Ciprian Porumbescu“, în prezența doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia. Anul omagial a adus iubitorilor muzicii lui Ciprian Porumbescu recenta montare pe scena Operei Naționale, în viziunea regizorală a lui Răzvan Ioan Dincă, a primei operete românești, „Crai Nou“.
Compozitor, dirijor, violonist, pianist, dar și pedagog, Ciprian Porumbescu s-a manifestat în scurta sa viață (a trăit doar 30 de ani) ca un mare patriot. Opera sa muzicală, circumscrisă curentului romantic, dominant în epocă, se inspiră în mod programatic din autenticul românesc, în toată complexitatea sa. Ciprian Porumbescu preia în compoziţiile sale teme din melosul baladelor, doinelor şi jocurilor populare, conştient fiind că acestea vor asigura o largă receptare a muzicii sale, pe care o folosește ca simbol al reînvierii conştiinţei naționale. Creația sa de factură patriotică este străbătută de farmec poetic şi de nuanţe pline de prospeţime, însoțite adesea de accente ale unui puternic dramatism.
Moștenirea componistică a lui Ciprian Porumbescu este însă cu mult mai largă, acoperind toate genurile muzicale, în peste 200 de opusuri, ce abordează o tematică bogată. A scris muzică simfonică (Paraphrase sur un thème roumaine, 1882), muzică de cameră (Cvintet de coarde și Cvintet de coarde cu flaut, 1875), muzică corală laică și religioasă (pentru coruri bărbătești sau pentru coruri mixte) și chiar muzică de teatru. Astfel, arta lui Ciprian Porumbescu reflectă nu numai implicarea sa publică în mișcarea de emancipare națională, ci și o personalitate complexă ce împacă în mod suprinzător ironia cu duioșia și sarcasmul cu sentimentalismul: a scris scene muzicale comice, satiră și chiar comedie muzicală, de cele mai multe ori fiind autorul versurilor, în limba română sau în limba germană.
Ciprian Porumbescu, pe numele de naştere Ciprian Golembiovski, s-a născut la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză. Provenind dintr-o familie cu origini modeste, ce nu i-a putut asigura o formare muzicală continuă şi completă, Ciprian Porumbescu s-a bucurat, în schimb, de credința și patriotismul insuflate de tatăl său. Timid şi retras în copilărie, îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de 7 ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, aflat la Şipotele Sucevei pentru a culege cântece populare, fiind găzduit chiar în casa familiei Golembiovski. Ciprian Porumbescu a început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi. În anul 1871 participă la Putna la festivitățile care celebrau 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, Nicolae Teclu. Implicarea sa în mişcarea patriotică de redeşteptare a solidarităţii naţionale, ca membru al societății Arboroasa, îi va grăbi sfârșitul. Arestat de administrația austro-ungară, alături de alți patrioți români, sub acuzaţia de înaltă trădare, Ciprian Porumbescu se îmbolnăvește, iar cele aproape trei luni de închisoare aveau să-i fie fatale. Mult prea devreme, la doar 30 de ani, bolnav de tuberculoză, moare la 6 iunie 1883, în casa de la Stupca. În onoarea marelui compozitor, satul se numește astăzi Ciprian Porumbescu, iar viața și activitatea sa au căpătat în memoria colectivă o aură de mit eroic.