Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva generală

de Cristian Anton    |   

Sindicaliştii de la metrou vor avea azi o ultimă serie de negocieri la Ministerul Transporturilor pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), care a expirat pe 27 octombrie. Unitatea Sindicatului Liber Metrou (USLM) a ameninţat că, dacă negocierile vor eşua, angajaţii metroului vor declanşa greva generală, în perioada 10- 15 noimebrie. Cea mai importantă solicitare a sindicaliştilor este majorarea salariilor cu 42%.

Negocierile purtate vineri de liderii USLM cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Metrorex SA au eşuat, iar ameninţarea unei greve generale devine din ce în ce mai reală. „Nu cred că va fi prezent ministrul Şova. El nu a fost prezent la nicio astfel de întâlnire. Avem de negociat puncte importante din contract, de la majorarea salarială până la partea de concedii, vechime în muncă, etc”, a declarat pentru liderul USLM, Ion Rădoi. „Am solicitat o majorare de 42% a salariilor la metrou. Am făcut o comparaţie între cele două metrouri, de la Bucureşti, şi din capitala Europei, Bruxelles. La metroul nostru salariul este de 2,46 euro pe oră, iar la Bruxelles este 15,5 euro pe lună. Practic, la noi vorbim despre un salariul brut tarifat de 33 milioane de lei (3.300 lei- n.r.). La metroul din Bruxelles, salariul este de şapte ori mai mult, deci, oameni care muncesc în aceleaşi condiţii, întreţin acelaşi sistem. Dacă nu vom ajunge la un consens, vom ajunge la grevă, după nouă ani, la metrou. Nu ne dorim asta. Cei 700.000 de oameni care tranzitează metroul în fiecare zi nu au nicio vină. Undeva între 10 şi 15 noiembrie poate avea loc greva generală. De obicei, suntem acţionaţi în instanţă, şi după două zile se opreşte greva. Au fost momente când am câştigat în instanţă şi atunci putem să facem grevă pe termen nelimitat”, a afirmat Rădoi. 

Metrorex nu are bani pentru creşterea salariilor

Potrivit USLM, necesarul minim de angajaţi ai Metroului ar fi de 5.000 de persoane. „La momentul 1990 aveam 6.400 de salariaţi. Acum ne-am extins cu staţii, şi avem nevoie de o suplimentare cu 700 de oameni”, a mai spus Ion Rădoi. 

 

4.560 este numărul de angajaţi al Metrorex
La rândul lor, oficialii Metrorex au transmis că sindicaliştii „au solicitat o majorare consistentă a salariilor. Creşterea de 42% cerută de sindicat depăşeste limita bugetului şi potrivit reglemetărilor legale, nu poate fi acordată pentru că Ordonanţa nr. 26/2013 prevede că societăţile comerciale şi regiile cu capital majoritar de stat nu pot mări salariul mediu brut lunar cu mai mult de 60% din creşterea productivităţii muncii”. Potrivit sursei citate, salariul de bază al angajaţilor Metrorex a crescut în 2015 cu 10%, în 2016 cu 10%, iar de la 1 noiembrie 2017 cu 12%. Salariul de bază a fost ajustat cu încă 21% de la 1 ianuarie 2018, după trecerea unor contribuţii obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. 

Metroul va termina anul 2018 cu pierderi de peste 95 de milioane de lei, la venituri de circa 1,73 miliarde de lei

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri