Jurnalul.ro Ştiri Social Sindicaliștii SANITAS protestează la Ministerul Muncii

Sindicaliștii SANITAS protestează la Ministerul Muncii

Membrii federaţiei sindicale SANITAS pichetează sediul Ministerului Muncii, pe fondul nemulţumirilor legate de problemele cu care se confruntă sănătatea şi asistenţa socială din România. 

Potrivit unui anunţ al preşedintelui SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, postat pe facebook, luni, 2 octombrie, sindicaliştii vor picheta Ministerul Muncii, între orele 11:00 - 13:00, miercuri, 4 octombrie, Ministerul Sănătăţii, iar vineri, 6 octombrie, se vor muta în faţa Ministerul Finanţelor Publice, în acelaşi interval orar. 

SANITAS va continua acţiunile de protest prin organizarea unui miting şi a unui marş, în data de 19 octombrie, urmând ca ulterior să se decidă în cadrul Consiliului Naţional data la care aceştia vor declanşa greva generală în sistemul sanitar. 

Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaţilor; acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului tehnic şi administrativ; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creşterii salariale de 25% prevăzută în lege; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018. 

"Aceste solicitări au fost prezentate în repetate rânduri miniştrilor de resort şi altor reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice centrale, însă fără niciun rezultat. În condiţiile în care, luni de zile, guvernanţii au mimat interesul şi au continuat să acţioneze în defavoarea angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, ultima soluţie rămasă Federaţiei este declanşarea acţiunilor de protest", afirmă sindicaliştii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri