Jurnalul.ro România inteligentă Vești bune, sistemul energetic este pregătit pentru sezonul rece

Vești bune, sistemul energetic este pregătit pentru sezonul rece

de Adrian Stoica    |   

Sistemul energetic românesc este pregătit să facă față rigorilor iernii în bune condiții, astfel încât nici populația și nici companiile să nu sufere, a fost concluzia conferinței naționale „Pregătiți de iarnă? rezervele de gaze și energie ale României - marea provocare” organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN în cadrul platformei România Inteligentă. Cei prezenți la dezbateri, ministrul Energiei, reprezentanți ai Autorității de reglementare în domeniu, ai marilor companii energetice și oameni politici, au subliniat că sistemul are nevoie în continuare de investiții susținute, dar și de o resursă umană capabilă să pună în practică proiecte, capitol la care deocamdată România este deficitară.

Burduja: „Nu vom tremura nici de frig, nici de teama facturilor în această iarnă”

Ministrul Energiei dă asigurări că România este pregătită să traverseze fără probleme iarna care se apropie. Invitat în cadrul conferinței,  ministrul Sebastian Burduja spune că românii „nu vor tremura nici de frig, nici de teama facturilor”. „Sunt de fel optimist și, deși în România ne uităm de obicei la partea goală a paharului, când vine vorba de sectorul energetic în ultima perioadă s-au întâmplat lucruri pozitive care ne ajută să recuperăm timpul pierdut în ultimii 30 și ceva de ani în care România nu a investit. Am ajuns într-o situație în care anul acesta suntem parțial dependenți de importuri de energie electrică. Nu sunt îngrijorat, am trecut și prin iarna trecută și vom trece și prin asta cu o garanție că nu vom tremura nici de frig, nici de teama facturilor. Facturile rămân plafonate până la 1 aprilie, iarna aceasta românii vor avea aceleași plafoane pe care le știm deja. E o situație dinamică, avem conflict în Ucraina, situație deosebită în Orientul Mijlociu și astea sunt variabile dincolo de controlul României. E important că guvernul a făcut acest efort împreună cu ceilalți actori din sistemul energetic.

Cred că pe toate semnele vitale ale sistemului energetic stăm în bună regulă, avem un grad de umplere a lacurilor undeva la 70%, puțin sub 70%, e un nivel prudent, de care am tras împreună cu domnul Borbely și echipa de la Hidroelectrica, pentru că a fost un an extrem de secetos, decizia a fost să intrăm în iarnă cu un nivel satisfăcător și facem acest lucru. La gaze stăm foarte bine, suntem la supraplin, undeva la 103%, ne vom acoperi consumul cu ce mai producem în iarnă. La fel și la cărbune, avem vestea bună a grupului cinci de la Rovinari, o investiție de 100 de milioane de euro finalizată după 10 ani și pe care îmi doresc să o vedem funcționând cel puțin până când putem pune în loc un grup pe gaz. Sunt tot mai multe capacități de energie verde puse în funcțiune, sunt și capacități de stocare care au apărut, vedem pe site-ul Transelectrica acea linie care ani de zile a fost cu zero începe să aibă câteva zeci de megawați injectați în rețea. În perspectiva unui sezon, în condițiile unei ierni normale nu ar trebui să avem nicio problemă specială”, a declarat ministrul Energiei în cadrul conferinței.

 

Elisabeta Ghidiu, Transgaz: „Sistemul național de transport gaze naturale e pregătit pentru sezonul rece”

 Elisabeta Ghidiu, director Departament Strategie și Management Corporativ Transgaz, a anunțat că sistemul de transport al gazelor naturale este pregătit pentru sezonul de iarnă. „Toate echipamentele și instalațiile tehnologice - stațiile de reglare-măsurare, nodurile tehnologice, stațiile de comandă vane, toate sunt pregătite ca să asigure transportul la consumatori, inclusiv în condiții de temperaturi severe. Sistemul național de transport gaze naturale e pregătit pentru sezonul rece. V-am obișnuit cu investițiile – acestea sunt în diversificarea surselor, dar și pentru modernizare și dezvoltare, astfel încât sistemul național de transport să funcționeze în condiții de siguranță și să asigure continuitatea furnizării, inclusiv în sezon rece cu temperaturi severe. Noi am terminat acțiunile de pregătire pentru sezonul rece, inclusiv au fost finalizate lucrările care sunt pentru reparații la conducte ce necesitau cuplare la SNT înainte de 1 noiembrie.  Toate cele opt stații de comprimare sunt în stare bună de funcționare. De asemenea, sistemul SCADA e pregătit să funcționeze în condițiile de vreme severă. Anul trecut, în 10 ianuarie, vârful de consum a fost la 55 de milioane de metri cubi. După simulările pe care le-am făcut la nivelul Transgaz, la un vârf de consum de 57 de milioane România poate să-și asigure consumul din producția internă și depozite. Capacitățile de interconectare sunt în regim bidirecțional, una e algebra, alta e partea comercială. Suntem pregătiți, inclusiv toate echipamentele și instalațiile tehnologice – stațiile de reglare-măsurare, nodurile tehnologice, stațiile de comandă vane, toate sunt pregătite ca să asigure transportul la consumatori, inclusiv în condiții de temperaturi severe”, a declarat Elisabeta Ghidiu în cadrul conferinței.

 

Karoly Borbely, Hidroelectrica: „Nu trebuie să fim relaxați, nici pesimiști”

La rândul său și Karoly Borbely, directorul general al companiei Hidroelectrica, s-a arătat optimist în ceea ce privește capacitatea sistemului energetic românesc să facă față  sezonului de iarnă. „În fiecare an producătorii din sistemul energetic trebuie să dea siguranță, nu doar prin faptul că sunt oameni de valoare care le conduc. Și vara, și iarna sunt aceleași probleme, odată e prea cald și trebuie să pornim echipamentele de aer condiționat, iarna trebuie să ne încălzim. Tot personalul lucrează și colaborează extrem de bine, asta îmi dă un spirit de siguranță. S-a format o echipă foarte bună, domnul ministru participă constant la ședințe, un lucru rar. Nu trebuie să fim nici relaxați, nici pesimiști. Toate resursele care stau azi la dispoziția producătorilor sunt ok, nu sunt cât ne-am fi dorit, dar sunt ok. HG-l care impune obligații pentru producători – sunt îndeplinite obligațiile. Privim și condițiile meteo, acolo pot apărea mici fluctuații – undeva la patru terawați-oră este diferența de producție față de anul trecut, e o cantitate destul de mare. În lacuri acum suntem undeva la 2.200 GW, la finalul anului trebuie să fim la 1.800, deci suntem ok. Sub ’70% suntem într-o zonă în care încă suntem bine, nu e rău”, a declarat Karoly Borbely în cadrul conferinței.

 

Vasile Cârstea, Depogaz: „Suntem pregătiți pentru a face față oricăror provocări care pot apărea”

Vasile Cârstea, director general Depogaz Ploiești SRL, compania care administrează depozitele de gaze, a subliniat că și societatea pe care o conduce este pregătită să facă față oricăror provocări în sezonul rece. Oficialul a precizat că investițiile făcute de companie au făcut să crească capacitatea de stocare, care are rol esențial în sistemul energetic național.

„(...)am făcut investiții astfel încât capacitatea de stocare a crescut cu 150 de milioane de metri cubi, suntem în al doilea an de testare, astfel încât de la 1 aprilie 2025 acesta capacitate va fi operațională. Depogaz e pregătit, așa cum spuneam, vom face față oricărei situații care poate apărea în piață. Zilele acestea finalizăm proiectul pentru Bilciurești (depozitul – n. red) și vom da câștigătorii, creștem capacitatea de extracție de la 14 la 20. Orizontul de timp pentru realizare este 2027, noi sperăm chiar mai devreme, sfârșit de 2026. Noi mai avem în program dezvoltarea depozitului Ghercești, care are un rol esențial. Vor apărea gazele din Marea Neagră, trebuie să creăm capacitățile pentru a le prelua și depozita pentru a asigura o punere în valoare cât mai bună a acestei resurse. Colegii de la Transgaz fac conducta de interconectare, depozitul va opera la 600 de milioane în faza inițială, în perspectivă, dacă va fi nevoie poate fi transformat la un miliard, un miliard și jumătate”, a declarat Vasile Cârstea.

 

Elena Mateescu, ANM: „Datele preliminare arată că vom avea o iarnă blândă”

Vești bune pentru românii îngrijorați de posibilitatea unei ierni grele. Elena Mateescu, director general ANM, a anunțat în cadrul conferinței că sezonul rece 2024-2025 va fi unul blând. „Este încă devreme să avem o imagine clară asupra anotimpului de iarnă 2024-2025. Primele date preliminare ne arată o probabilitate destul de ridicată de a avea în ansamblu o iarnă mai blândă, așa cum s-a întâmplat și în ultimii ani. Statistica ultimelor cinci ierni indică cele mai călduroase ierni de când se fac măsurători meteo, vorbim de o perioadă de mai mult de 140. Nu e exclus să avem alternanțe termice semnificative – perioade în care să vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit, dar să avem și perioade mai reci care să aducă în atenție strat de zăpadă nu numai în zonele montane, ci și în perioadele mai joase și e nevoie, mai ales că vorbim de un sezon 2024 extrem de secetos, mai ales vara, avem și la acest moment zone în care seceta e una extremă, să vorbim și de temperaturi care să se situeze sub gradul gerului. Anul 2024 ne-a adus în atenție aceste alternanțe care devin deja tipare de vreme normală.

Săptămâna viitoare, din a doua jumătate, maximele nu vor mai depăși în bună parte din țară 6-7 grade, o diferență de aproape 15 grade de la o săptămână la alta, iar minimele vor fi preponderent negative. O iarnă mai caldă în medie, dar cu siguranță care va aduce și perioade autentice, cu strat de zăpadă, fenomen de viscol posibil, mai ales în zona curburii, și nu în ultimul rând temperaturi sub 10 grade”, a anunțat Elena Mateescu.

Ministerul Energiei a obţinut în cadrul reuniunii Comitetului pentru investiţii al Fondului pentru modernizare (FM), ce a avut loc în data de 22 octombrie 2024, la Budapesta, finanţarea nerambursabilă pentru toate cele şase propuneri de investiţii prioritare înaintate, în sumă totală de 1,1 miliarde de euro, din care primele 860 milioane de euro vor fi virate României până la sfârşitul anului. 

 

Conducta Tuzla - Podișor, operațională de la 1 iulie 2025

Gazoductul Tuzla - Podişor, care va prelua integral producţia din Neptun Deep, va deveni operativ la 1 iulie 2025, a spus Elisabeta Ghidiu, director Departament Strategie și Management Corporativ Transgaz. Compania a semnat, pe data de 16 iunie 2023, contractul de execuţie a lucrărilor pentru această conductă cu societatea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, din Turcia. Proiectul, în valoare de aproximativ 500 mil. euro, constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale exploatate din perimetrul Neptun Deep şi coridorul BRUA, asigurându-se astfel posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente.

 

Lorant Antal, senator: „În România nu avem consum de gaze naturale. E o problemă”

Scăderea semnificativă a consumului de energie din România reflectă provocările economice actuale și subliniază necesitatea unor măsuri concrete pentru reindustrializare. Șeful Comisiei de Energie din Senat, Lorant Antal, a atras atenția asupra impactului liberalizării pieței de energie asupra economiei, arătând că România, deși bogată în resurse, se confruntă cu prețuri mari și un consum redus de gaze în județe precum Tulcea și Galați. „Ceea ce nu avem astăzi în România este, din păcate, consum. Eu am făcut o hartă a consumului, din care a ieșit foarte clar că 2021-2022-2023, an de an, a început să scadă consumul. Vă dau niște date: județul Tulcea, cu 97% a scăzut consumul de gaze naturale, județul Galați - peste 50%, județul Mureș - peste 50%. Iar dacă suntem de acord cu acea declarație cum că oglinda sau funcționarea unei economii se oglindește în consumul de energie, atunci cred că avem o problemă la acest capitol și vă dau câteva date. La începutul anilor 2000, producția de aluminiu din Europa reprezenta 30% din producția mondială. Situația actuală, sub 5%. La începutul anilor 2000, industria oțelului din Europa reprezenta 23,1% din producția mondială de oțel. În 2022 a scăzut sub 7,2%”.

 

Avem nevoie de interconectări

Deși România este o țară cu resurse și produce o cantitate semnificativă de energie, prețurile sunt adesea mai mari decât în alte țări cu un nivel de venit și putere de cumpărare mai ridicate. Politicile de reglementare actuale ridică întrebarea dacă piața controlată ajută sau îngreunează stabilizarea facturilor pentru consumatori. „Din punct de vedere energetic, suntem la capătul rețelei și acest lucru, din păcate, se vede, exact cum a spus și domnul ministru, avem de nevoie de niște interconectări mai puternice cu țările din vest”, a declarat și Gabriel Andronache, vicepreședintele Autorității Naționale de  Reglementare în domeniul Energiei.


››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: sistem energetic sezon rece gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri