Un muncitor de 25 de ani a supravieţuit marţi, după ce a căzut de la aproximativ zece metri înălţime, într-o hală din localitatea Şelimbăr, în timpul unui accident de muncă, conform Poliţiei şi ISU.
Tânărul a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la un spital din municipiul Sibiu, fiind "conştient, stabil hemodinamic, dar cu traumatisme şi o fractură", a anunţat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
"In localitatea Şelimbăr, în incinta unei hale, un bărbat de 24 de ani a căzut de la înălţime. E un accident de muncă. Poliţiştii din cadrul IPJ Sibiu, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu desfăşoară activităţi specifice în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incidentul. Cercetările vizează săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Muncitorul necalificat se pare că s-a urcat pe un stâlp, într-o hală, fără să i se fi cerut aceasta, din primele informaţii furnizate de către surse din ITM. AGERPRES