Jurnalul.ro Ştiri Justitie Agent șef de poliție din Gorj, trimis în judecată după ce a cerut mită în trafic unui șofer

Agent șef de poliție din Gorj, trimis în judecată după ce a cerut mită în trafic unui șofer

de Redacția Jurnalul    |   

Un agent șef de poliție din Gorj a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind cercetat pentru că a cerut și a primit mită de la un șofer pentru a nu-i reține acestuia certificatul de înmatriculare și pentru a nu-l sancționa.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus trimiterea în judecată a unui agent șef de poliție, acuzat de luare de mită, două infracțiuni de abuz în serviciu și două de fals intelectual.

„S-a reținut că acesta, în calitate de agent șef de poliție în cadrul IPJ Gorj - Postul de Poliție Peștișani, în datele de 24.08.2023 și, respectiv 09.03.2023, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în realizarea unor planuri de control, pe raza comunei Peștișani, județul Gorj, cu încălcarea dispozițiilor legale primare, cu ocazia opririi în trafic pentru control a unor autovehicule, a pretins și primit sume de bani (500 de lei, respectiv 850 de lei), pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu și a nu lua măsurile legale”, spun procurorii gorjeni.

Astfel, potrivit rechizitoriului, în 24 august 2023, inculpatul L.I. nu a reținut certificatul de înmatriculare al unui autovehicul oprit în trafic pentru control și nu a dispus sancționarea contravențională a șoferului, deși autovehiculul avea tractat un motocompresor care nu deținea inspecție tehnică periodică valabilă. Totodată, inculpatul L.I. a întocmit în fals Raportul de control din data de 24 august, omițând cu știință să evidențieze în conținutul acestuia oprirea vehiculelor respective.

În 9 martie, același agent șef nu a aplicat măsura suspendării permisului de conducere pentru abaterea constatată, respectiv depășire prin loc interzis, prin trecerea peste linia continuă, ci a întocmit în fals un proces-verbal de contravenție în care a consemnat, contrar adevărului, că șoferul respectiv ar fi săvârșit abaterea contravențională constând în traversare neregulamentară, în calitate de pieton, a DN 67 Peștișani.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: şofer agent politie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri