Jurnalul.ro Ştiri Locale Cu alcoolemie record, la volan, de Crăciun, pe străzile din Ploiești

Cu alcoolemie record, la volan, de Crăciun, pe străzile din Ploiești

de Redacția Jurnalul    |   

Un șofer cu alcoolemie record a fost prins luni, în ziua de Crăciun, conducând mașina prin Ploiești, după ce polițiștii au fost sesizați de ceilalți participanți la trafic că acesta conduce haotic.

În jurul orei 18.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în municipiu, au fost sesizați despre faptul că pe strada Veniamin Costache, din oraș, un șofer conduce haotic, fiind posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au făcut verificări pentru depistarea autoturismului în cauză, acesta fiind oprit, pentru control.

La volan, a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din municipiul Ploiești.

La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost dus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alcoolemie record ploiesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri