Jurnalul.ro Ştiri Observator Inconștiență la volan. Un șofer beat și drogat a rănit un polițist!

Inconștiență la volan. Un șofer beat și drogat a rănit un polițist!

de Redacția Jurnalul    |   

Un șofer beat și drogat a fost urmărit, sâmbătă, pe Șoseaua Nordului din Sectorul 1 al Capitalei, iar după ce mașina a fost oprită, bărbatul a încercat să fugă pietonal. În timpul fugii cu mașina, șoferul a rănit un polițist și a avariat o autospecială.

Potrivit Brigăzii Rutiere, pe Șoseaua Nordului din Sectorul 1 al Capitalei a fost organizat un control pentru depistarea persoanelor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, în jurul orei 04:30, un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere a făcut semnal regulamentar de oprire unei mașini al cărui șofer nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea. Imediat, polițiștii Brigăzii Rutiere au plecat în urmărirea acestuia reușind, într-o primă fază, blocarea autoturismului pe o stradă adiacentă.

În încercarea de a se sustrage în continuare măsurilor de impunere a legii, șoferul a forțat barajul instituit de polițiști, acroșându-l pe unul dintre aceștia care începuse procedura de extragere forțată din autoturism, după care și-a continuat deplasarea. În urma acestei acțiuni, o autospecială din cadrul Brigăzii Rutiere a fost, de asemenea, avariată.

După producerea acestui al doilea eveniment, șoferul a abandonat autoturimul pe o altă stradă din sectorul 1, încercând să-și asigure scăparea pietonal.

În urma activităților desfășurate, polițiștii l-au depistat pe acesta într-o zonă adiacentă și l-au imobilizat.

După stabilirea identității, șoferul a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Bărbatul în vârstă de 27 de ani a fost condus la sediul INML pentru prelevarea mostelor biologice.

În cauză s-a întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Referitor la situația medicală a polițistului, acesta a suferit leziuni în zona abdomenului, bazinului și piciorului drept, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sofer beat politist ranit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri