Cel puţin şase persoane au fost ucise şi şase rănite miercuri, printre care şi primarul din Mogadiscio, Abdirahman Omar Osman, într-un atentat al militanţilor islamişti shebab asupra sediului primăriei din capitala somaleză, a anunţat guvernul, relatează AFP.
"Şase persoane, printre care doi adjuncţi ai primarului şi trei directori (de servicii), au fost ucişi în atacul terorist din această după-amiază (miercuri - n.r.). Alţi şase au fost răniţi, printre care primarul din Mogadiscio şi alţi adjuncţi, care sunt acum îngrijiţi de o echipă medicală", a declarat ministrul informaţiei, Mohamed Abdi Hayir Mareye.
"Forţele de securitate anchetează ce s-a întâmplat şi vor furniza detalii mai târziu", a adăugat ministrul.
Militanţii shebab, afiliaţi Al-Qaida, au revendicat atacul. "Mujahedinii au desfăşurat o operaţiune bine pregătită la sediul primăriei din Mogadiscio, unde au ucis mai mulţi inamici", a declarat purtătorul lor de cuvânt Abdulaziz Abu-Musab, pe postul de radio Andalus, controlat de grup.
Potrivit purtătorului de cuvânt, militanţii islamişti îl vizau pe James Swan, reprezentantul special al ONU în Somalia, care a efectuat miercuri o vizită la primărie.
Întâlnirea a avut loc cu circa o oră înainte de atentat, iar James Swan nu mai era la faţa locului când a avut loc explozia, informează surse locale din cadrul ONU.
Adjunctul primarului Mohamed Abdullahi Tulah a confirmat pentru un post guvernamental de radio că primarul a fost rănit, la fel ca şi unii dintre adjuncţii săi. "Acest act terorist nu ne va descuraja să lucrăm în serviciul public", a afirmat el.
Potrivit unei surse de securitate sub acoperirea anonimatului, un kamikaze ar fi intrat în clădire, unde a avea loc o reuniune, şi s-a aruncat în aer, provocând o explozie foarte puternică.
AGERPRES