Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sorin Cîmpeanu, despre BAC 2021: Gradul de dificultate al subiectelor trebuie să fie mediu

Sorin Cîmpeanu, despre BAC 2021: Gradul de dificultate al subiectelor trebuie să fie mediu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, în prima zi de bacalaureat, că „la modul general” gradul de dificultate al subiectelor pentru examenele naţionale trebuie să fie mediu.

Ministrul Cîmpeanu a menţionat, la Aleph News, că s-a asigurat, încă de dimineaţă, ca subiectele de la bacalaureat să fie formulate clar, iar baremul de corectare să fie corect.

În plus, ministrul Educaţiei a precizat că elevii şi profesorii nu trebuie să „deconteze” neajunsurile acestei perioade de criză, referindu-se la cursurile online susţinute în timpul epidemiei.

„Am fost încă de la primele ore ale dimineţii împreună cu toată comisia naţională şi am vegheat, după extragerea subiectelor, la claritatea formulărilor, la corectitudinea baremului şi la toate lucrurile de care ministerul Educaţiei este dator să se asigure în vederea asigurării unor condiţii cât mai bune în interesul elevilor înţelegând că nu este corect să deconteze elevii toate neajunsurile acestei prioade de criză pentru care suntem responsabili în primul rând noi decidenţii din educaţie, apoi poate profesorii şi în ultimul rând sau deloc elevii pt toate aceste dificultăţi întâmpinate pe prioada crizei sanitare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a afirmat, cu puţin înainte de finalizarea examenului, că nu au fost semnalate incidente, în niciunul din cele 802 centre de examen din ţară, 67 fiind doar în Bucureşti.

În 2021 sunt 22.000 de absolvenţi mai putini înscrişi la examenul de bacalaureat în raport cu anul trecut.

„Raportat la promoţia curentă sunt 11.000 mai puţini, plus 11.000 raportat la promoţiile anterioare. Anul trecut au fost peste 31.000, acum aproape 20.000 de candidaţi înscrişi din promoţiile anterioare. Asta ne arată că dincolo de problemele cronice ale învăţământului din România, ruptura elevilor faţă de şcoală, pe această lungă perioada de criză sanitară, a determinat lipsa contactului cu un număr mai redus de elevi înscrişi la examenul de bacalaureat. Pe de altă parte şi cei care au vrut să se înscrie au avut dificultăţi cu privire la încheierea situaţiilor şcolare care le-ar fi permis să între în examenul de bacalaureat. Acest lucru este îngrijorător”, a spus ministrul Educaţiei.

Subiecte în articol: sorin cimpeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri