Acesta nu are însă nicio legătură cu acest domeniu – a absolvit Facultatea de electrotehnică din cadrul Universității Politehnica din Timișoara și are trecut în CV-ul de la Senat mai multe specializări printre care evaluator de risc la securitatea fizică și consilier pentru dezvoltare personală. În mandatele primarului Gheorghe Ciuhandu a lucrat la Primăria Timișoara la Direcția Tehnică, compartimentul iluminat public. A fost șeful de campanie al lui Dominic Fritz și a devenit unul dintre oamenii săi de bază – liderul USR Timișoara, apoi secretarul general al USR Timiș, vicepreședinte la nivel județean, iar, recent, a fost ales președintele filialei după ce Dominic Fritz a ajuns liderul partidului.
Ultima declarație de avere a lui Sorin Șipoș, depusă la Senat, arată că a obținut venituri importante ca președinte al CA al Aquatim SA, societatea de apă-canal a Primăriei Timișoara – 67.158 lei, dar și din salariu și dividende de la ferma de porci pe care o deține în Caraș-Severin - Almăjan Suine Fizeș. De asemenea, a încasat dividende de 155.000 lei de la firma VLADAR SYS SRL.
Ce a uitat să treacă Șipoș în declarația de avere
În iunie 2021, când a fost numit administrator al aeroportului internațional „Traian Vuia” Timișoara, în timpul mandatului lui Cătălin Drulă de ministru al Transporturilor, Șipoș a scris în declarația de avere că are opt terenuri agricole, care au fost achiziționate prin contracte de vânzare-cumpărare și sunt deținute „1/2 Șipoș Sorin Gheorghe, 1/2 Șipoș Sorin Gheorghe”. În 2013 a achiziționat 23,08 hectare de teren în Gârbovăț, 3,57 hectare în localitatea Bănia, 14,39 hectare în Eftimie Murgu și 7,54 hectare în Prilipeț, toate din județul Caraș-Severin. În 2017 a cumpărat doar un teren de cinci hectare în localitatea Doclin, pentru ca în anul următor să achiziționeze 1,85 hectare în Timișoara, 1,15 hectare în Berzovia și 0,93 hectare în localitatea cărășeană Fizeș. De asemenea, în declarația de avere apare că, în 2019 și 2020, a vândut cinci terenuri către firma Francomia Gamma SRL pentru suma de 318.899,05 lei.
La părăsirea mandatului de la aeroport, în noiembrie 2021, a completat o nouă declarație de avere. Numărul de terenuri agricole este același, dar toate terenurile apar ca fiind în coproprietate cu soția sa, Șipoș Sorina Ioana. Cei doi cumpără, în acel an, un apartament de 63 de metri pătrați.
După ce Dominic Fritz ajunge primar, Sorin Șipoș este instalat ca președinte al consiliului de administrație de la Aquatim SA. În declarația de avere pe care o completează, în 2023, la capitolul terenuri apar o parte din terenurile agricole pe care le-a declarat în 2021, dar și două terenuri intravilane în Timișoara – unul de 620 metri pătrați a fost achiziționat de soții Șipoș în 2009, iar un altul de 750 metri pătrați în 2017. Niciunul dintre acestea nu a fost menționat în declarațiile de avere anterioare.
În declarația de avere depusă la Senat, în decembrie 2024, Șipoș a declarat că mai este proprietarul doar a unuia dintre cele două terenuri intravilane, cel de 620 de metri pătrați.
Contactat pentru a explica de ce nu apar cele două terenuri din Timișoara în declarațiile de avere din 2021, senatorul Sorin Șipoș, fost coleg de liceu cu președintele Nicușor Dan, a declarat „m-ați luat ca din oală. Nu știu ce să vă spun acum cu acele terenuri. Declarațiile de avere sunt mai vechi. Nu pot să vă spun acum ce a fost. Da, sunt proprietarul terenurilor”.
Cum s-a „cablat” la banii Primăriei Timișoara
La emisiunea „Exces de putere” de la Antena 3 CNN, am dezvăluit anul trecut faptul că firma lui Șipoș era conectată prin intermediari la banii Primăriei Timișoara. Un consorțiu format din patru firme a câștigat, în 2023, o licitație la Spitalul Clinic Municipal din Timișoara, aflat în subordinea primăriei. Obiectul – realizarea unui proiect de modernizare a instalațiilor electrice și a sistemelor de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu fonduri europene. Totul peste 6,9 milioane lei plus TVA. La patru luni după ce s-a semnat contractul, valoarea proiectului a ajuns, printr-un act aditional, la peste 8,1 milioane lei plus TVA. Adică aproape un milion de lei mai mult decât cea mai scumpă ofertă de la licitație. Una dintre firmele din asocierea câștigătoare – Luna Starcons 22 SRL, era controlată, în realitate, de tatăl managerului de la Spitalul Municipal Timișoara. Ioan Malița este fostul șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, pensionat în 2011, în timp ce era cercetat într-un dosar de corupție deschis al DNA.
Una dintre firmele la care a lucrat ca și subcontractor în cadrul proiectului - a cărui valoare a fost umflată la patru luni de la semnare – SC VLADAR SYS SRL, firma useristului care era, atunci, secretar general al filialei județene. Sorin Șipoș a recunoscut afacerea, dar a susținut nu vede nicio problemă „lucrez de mult cu diferite firme, sunt o firmă mică și lucrez cu diverse firme. (…) Eu nu am participat la nicio licitație, nu înțeleg de ce ar fi o problemă. Eu sunt subcontractor, am lucrat în multe alte lucrări, exact așa. Sunt firme care iau lucrări, după care dacă nu reușesc să facă lucrarea subcontractează anumite părți din lucrare”.
Coleg de clasă cu președintele Nicușor Dan
Sorin Șipoș s-a lăudat, în repetate rânduri, cu faptul că a fost coleg de clasă, în liceu, cu președintele Nicușor Dan, afirmând într-un interviu că „el m-a inspirat în 2016 să intru în USR. Și ce-mi amintesc cu precizie din liceu sunt meciurile de fotbal. Nicușor reușea, de fiecare dată când avea mingea la picior, să înscrie”.
Senatorul USR a declarat că „văd că a apărut informația că o să fiu ministrul Apărării. Nu o să merg. Nu s-a discutat cu mine”, iar, ulterior, și-a nuanțat declarația: „eu am fost extrem de surprins când a apărut informația în presă. Nu e plăcut să apari la televizor în prime time. M-au sunat părinții, rudele să mă întrebe. Repet, nu s-a discutat cu mine. Nu s-a luat o decizie în partid. Nu spun că o să refuz sau nu dacă mi se propune, dar până acum nu am avut această discuție”.