Jurnalul.ro Ştiri Locale Performanță românească: 10 ani pentru a termina o șosea de centură de 7 km

Performanță românească: 10 ani pentru a termina o șosea de centură de 7 km

de Redacția Jurnalul    |   

Centura ocolitoare a municipiului Tecuci va fi inaugurată oficial miercuri, după mai bine de 10 ani de la demararea proiectului de 7 km cu o bandă pe sens.

Oficial, termenul pentru centură era martie 2023, proiectul fiind gata cu 3 luni înainte de ultimul termen, dar cu 9 ani după primul.

Centura Tecuciului, alături de cea a oraşului Mihăileşti, au fost printre cele mai dificile drumuri de realizat de către compania naţională de drumuri, fiind necesari peste zece ani şi mai multe licitaţii ratate. Lucrările iniţiale au demarat teoretic în 2012 cu spaniolii de la Sociedade de Construcoes Soares Da Costa SA care au câştigat cu oferta de 49 mil. lei. În 2013 şantierul a fost abandonat într-un stadiu de mai puţin de 15%.

Ultimul contract a fost semnat de CNAIR vineri, 16.04.2021, pentru "construcţia variantei de ocolire Tecuci - rest de executat”, cu asocierea Mavgo Holding Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi BDU Maxi Construct - Hydrostroy ad cu valoarea contractului de 41.735.534,38 lei fără TVA.

Centura uneşte practic DN25 şi DN24 şi astfel traficul greu care vine dinspre Neamţ, Bacău, Vrancea sau Iaşi nu va mai trece prin oraş.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: centuraTecuci finalizata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri