Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania: Lupta impotriva corupţiei, dar este judecat pentru şantaj

Spania: Lupta impotriva corupţiei, dar este judecat pentru şantaj

Un proeminent reprezentant al luptei anticorupţie din Spania va fi judecat pentru participare la mai multe cazuri de şantaj inclusiv împotriva prinţesei Cristina, sora regelui Felipe al VI-lea, relatează miercuri AFP, citând justiţia spaniolă. 

 

Miguel Bernad Remon, fondatorul mişcării Manos Limpias (Mâini curate), şi Luis Pineda, fondatorul Ausbanc, asociaţie având ca scop să-i protejeze pe clienţii băncilor, sunt acuzaţi de extorcare de fonduri şi apartenenţă la o organizaţie infracţională, a anunţat Audienţa Naţională, instanţa care se ocupă preponderent de cazurile de corupţie. 

Cei doi sunt acuzaţi că au înfiinţat o reţea care urmărea să determine persoane fizice sau juridice să recunoască nereguli de care s-ar fi făcut vinovate, cerându-le bani pentru a nu fi denunţate sau în schimbul retragerii plângerilor deja depuse împotriva lor. 

Manos Limpias, creată în 1995 şi al cărei nume se inspiră din operaţiunea anticorupţie Mani Pulite din Italia, a contribuit la lansarea de urmăriri judiciare ori s-a constituit parte civilă în numeroase procese împotriva corupţiei din "establishment". 

Fără implicarea acestei mişcări, infanta Cristina de Bourbon nu ar fi fost judecată pentru fraudă fiscală, întrucât parchetul nu ceruse să fie urmărită. Sora regelui Felipe a fost achitată în cele din urmă în 2016, dar soţul ei, Inaki Urdangarin, a fost condamnat la aproape şase ani de închisoare. 

Cele două grupări sunt acuzate că au încercat să obţină prin şantaj trei milioane de euro de la două bănci care aveau legături cu prinţesa. Avocaţi ai infantei Cristina au afirmat că Manos Limpias le-a propus să retragă plângerea, în schimbul plăţii. 

Virginia Lopez, avocată a Manos Limpias în acest proces, va fi judecată la rândul ei pentru extorcare de fonduri, alături de alte şapte persoane acuzate că au făcut parte din reţea. Procurorul cere o pedeapsă de nu mai puţin de 118 ani de închisoare pentru Luis Pineda, considerat liderul reţelei, 24 de ani pentru Miguel Bernad Remon şi de aproape 12 ani pentru Virginia Lopez.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri