Reuters precizează că Turcia, membră NATO, are relații bune atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și a încercat să medieze în războiul dintre ele.
"Am închis spațiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei și chiar și pentru avioanele civile care merg în Siria și transportă soldați", a declarat Cavusoglu, citat de jurnaliști, într-un avion în drum spre Uruguay. El a spus că permisiunea a fost acordată pentru trei luni, până în aprilie, iar apoi zborurile au fost oprite.
El a spus că discuțiile dintre Rusia și Ucraina continuă și că părțile lucrează la un proiect de declarație comună.
Cavusoglu a declarat că, dacă se înregistrează progrese în negocieri, președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit că o întâlnire ar putea avea loc în Turcia.
(sursa: Mediafax)