Povestea lui Cio-Cio-San revine în „Madama Butterfly
Opera Națională București prezintă miercuri, 8 ianuarie 2020, ora 18:30 spectacolul „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, regia Jean Rânzescu, decor Theodor Kiriakoff Suruceanu, costume Elena Feodorov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
Puccini considera „Madama Butterfly” drept cea mai „tehnică” operă a sa, probabil datorită preocupării excesive de a-și modifica stilul componistic conform subiectului exotic. Premiera mondială a operei, la Milano, în februarie 1904, n-a produs efectul scontat asupra publicului. Puccini a revizuit partitura, iar patru luni mai târziu opera a fost prezentată din nou, de data aceasta cu succes. „Este cea mai fină operă pe care am scris-o”, spunea compozitorul. Versiunea producției de la Paris, din 1906, cu toate revizuirile ulterioare, este cea pe care o poate admira publicul astăzi.
În România, „Madama Butterfly” a fost prezentă pe scenele bucureștene la puțin timp după premiera mondială, ceea ce dovedește încă o dată faptul că trupa lirică română era la curent cu toate compozițiile noi ale vremii. Timp de zeci de ani „Madama Butterfly” a fost prezentă în repertoriul Operei Naționale București, cu distribuții de valoare în care au excelat toate numele mari ale primei scene lirice din România.
Este una dintre cele mai cunoscute opere din lume, povestea prezintă consecințele unui devotament fără margini. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic când bărbatul se întoarce acasă cu o altă femeie. Cum nu poate suporta durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiției.
„Spărgătorul de nuci”, cea mai frumoasă poveste de balet pentru copii
Opera Națională București prezintă joi, 9 ianuarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, coregrafia lui Oleg Danovski, adaptarea regizorală și coregrafică poartă semnătura lui Oleg Danovski Jr., scenografia a fost realizată de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Coregraful Oleg Danovski Jr., despre spectacolul „Spărgătorul de nuci” de pe scena Operei Naționale București: „Spărgătorul de nuci prezintă o poveste între realitate şi visul Clarei în noaptea de Crăciun, un balet plin de magie, culoare, fascinaţie, dinamism și, totodată, cel mai așteptat spectacol de balet din preajma sărbătorilor de iarnă. Mă bucur foarte mult că în an centenar am reușit să colaborez cu Opera Națională București, oferind din tot sufletul acest minunat spectacol, care, din păcate, lipsea din repertoriu de mai mulți ani.
Am descoperit aici balerini și maeștri talentați, profesioniști și dedicați, așa cum este necesar să avem pe prima scenă a țării. Timpul a fost scurt, dar am reușit împreună în doar două luni să realizăm un spectacol pe care cu siguranță publicul îl așteaptă cu nerăbdare și entuziasm.
Invit cu drag publicul Operei Naționale București să descopere tărâmurile magiei, să trăiască povestea alături de personaje şi să fie martori ai acestui balet feeric, original montat de Oleg Danovski .”
Ceaikovski a început lucrul asupra creației sale „Spărgătorul de nuci” în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată, dând dovadă de o ireală forță inspiraţională ce a creat o capodoperă, în care muzica și dansul se împletesc într-o perfecțiune desăvârșită.
Celebrul balet „Spărgătorul de nuci” a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc pe 6 decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiție lirică ce continuă să anunțe și astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare și pe partituri fermecătoare.
Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes în filme artistice, desene animate sau balet pe gheață, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas. Povestea de iarnă ne aduce în atmosfera de basm în care dansul, emoția și simfonia se întregesc într-un vals de vis.
Alberto Veronesi, invitat la pupitrul dirijoral în spectacolul „Nabucco”
Opera Națională București prezintă vineri, 10 ianuarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi, în regia lui Hero Lupescu, scenografia George Doroşenco, coregrafia Doina Andronache, asistent de regie Cristina Costescu, maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alberto Veronesi, în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.
Spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o personalitatea deosebită Corului, transformându-l într-un singur personaj, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare. Cadrul scenografic creat de George Doroșenco, deși alcătuit din elemente de decor simple, dar uriașe, exprimă megalomania personajului principal, temutul rege Nabucodonosor. Premiera operei pe scena bucureșteană în luna octombrie a anului 1987, a reprezentat un act revoluționar din partea artiștilor de atunci ce a reușit să transceadă în timp, rămânând în repertoriu vreme de 30 de ani.
„Născută sub o stea favorabilă, cum însuşi compozitorul o considera, Nabucodonosor de Giuseppe Verdi, operă pe un libret de Temistocle Solera, e destinată nu succesului, ci entuziasmului. Prima capodoperă verdiană, amestec de grandoare şi patetism, de trufie, ură, mânie, cruzime şi fatalitate, cu excesul ei de ritmuri ameninţătoare, cu alămuri pe rând heraldice, războinice, funebre, cu inegalabilele coruri, cu arii avântate, pline de dramatism, cu scene spectaculoase, suscită din ce în ce mai mult atenţia în ultima vreme. După o perioadă de absenţă de pe scenele lirice, Nabucco trezeşte din nou pasiuni, e jucată cu săli arhipline, un bilet în plus înseamnă o izbândă teribilă: cel puţin aceasta este atmosfera din jurul spectacolului montat la Opera din Bucureşti, în regia lui Hero Lupescu. Un Nabucco în linie ”clasică”, mai puţin îndrăzneţ faţă de cel de la Cluj-Napoca, sub aspectul teatralităţii – al dramatismului efectelor, al picturalităţii şi monumentalităţii unor detalii. Cadrul hieratic sugerat de subiectul biblic, acest subiect devenit din seara premierei (9 martie 1842, Scala din Milano) parabolă a libertăţii, are măreţie şi tensiune, fior mitologic şi vizionarism, asprime şi deşertăciune, un ton de austeritate suverană, exact în proporţia necesară pentru a nu înăbuşi desfăşurarea dramei, dând astfel un relief în plus portretisticii. Fiindcă, dacă Nabucco nu excelează în motivaţie psihologică (evoluţia personajului principal, cuceritorul rege al Babilonului, de la cruzime fanatică la ipostaza pacifistă e convenţional argumentată din punct de vedere literar), ea înfăţişează eroi străbătuţi de patimi, personalităţi puternice, alcătuite parcă din linii frânte. Ele sunt caracterizate mai ales prin efecte dramatice, ”incandescente”, patosul muzicii cerându-se completat de atribute teatrale pe măsură.” – Costin Tuchilă - ”România literară”.
„Faust” – impunătoarea operă a lui Charles Gounod, la început de an pe scena Operei
Opera Națională București prezintă sâmbătă, 11 ianuarie 2020, începând cu ora 17:00 spectacolul „Faust” de Charles Gounod. Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, scenografia a fost creată de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de către Alexa Mezincescu, iar mișcarea scenică de către Roxana Colceag. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.
Legenda lui Faust, apărută în Evul Mediu, este germană prin atmosefră și spirit. Ea tratează tema păcătosului care, pentru un scop pământean, face un pact cu diavolul. De la prima scriere devenită celebră pe acest subiect eroul este un încurcă-lume vulgar. Apoi, o dată cu reforma lui Martin Luther, legenda capătă și unele influențe anticatolice. Temperamentul sentimental al compozitorului Charles Gounod a luat din capodopera lui Goethe subiectul, dar i-a imprimat caracteristici noi, îndepărtându-se astfel de semnificația poemului german. Persoanjele compozitorului simt mai mult decât gândesc, sunt personificări ale sentimentelor, nu ale ideilor sau aspirațiilor. Faust este un sărman bătrân, chinuit de dorința de a obține dragostea. El recurge la pactul cu diavolul pentru a se bucura din nou, prin tinerețe, de plăcere. Pe de altă parte, Faust nu este nici măcar protagonistul principal, ci doar o cauză a desfășurării dramei, a cărei eroină este Margareta. Libretiștii, Jules Barbier și Michel Carre au înțeles să adune toate sau aproape toate scenele poemului lui Goethe care se referă la iubirea Margaretei într-o sinteză. La aceste scene, ei au adăugat un personaj nou, cu caracter liric, Siebel.
Prin opera „Faust”, Charles Gounod reușește să impună și un nou gen de operă, practicat mai ales în Franța, numit „Grand opera”. El introduce în operă și un divertisment, fragment de balet introdus în operă, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor și simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opera, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate și înlesnește, totodată, accesul publicului la o problematică ermetică în viziunea lui Goethe.
Mihai Irimia, invitat în „Don Giovanni”-ul lui Mozart
Opera Națională București prezintă duminică, 12 ianuarie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnătura Andei Tabacaru-Hogea, scenografia și efecte video au fost realizate de către Anca Albani, coregrafia a fost creată de Mălina Andrei, iar video-ul și lighting design-ul de Gabriel Kosuth. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.
Anda Tabacaru-Hogea, despre spectacolul ,,Don Giovanni” de pe scena Operei Naționale București: „Don Giovanni trăiește clipa în mod excesiv și într-o totală libertate de expresie: de la violență erotică la tandrețe fermecătoare, de la un umor spontan la cinism demonic. Fiecare scenă și fiecare arie a sa este o degajare de energie fantastică ce depășește zona realului. Chiar de la primele acorduri ale uverturii ni se relevă confruntarea eroului cu metafizicul, cu sufletul și ochiul unui spirit justițiar care urmărește, vede și acuză toate excesele lui Don Giovanni. Ochiul lumii, ochiul omniprezent al lui Dumnezeu, ochiul propriei conștiințe dorește întoarcerea la regului și principii. Libertatea de expresie a eroului nu o dorește. De aici decurge această luptă fantastică, plină de voluptate, energie și mister.”
Într-un mod absolut genial, Wolfgang Amadeus Mozart şi Lorenzo da Ponte reunesc în opera „Don Giovanni” drama, comedia şi fantasticul, cei doi creatori realizând în plin clasicism un spectacol total, de o complexitate şi o substanţă deopotrivă shakespeariană şi wagneriană. Don Giovanni trăieşte clipa în mod excesiv şi într-o totală libertate de expresie: de la violenţă erotică la tandreţe fermecătoare, de la umor spontan la cinism demonic. Fiecare scenă şi fiecare arie a sa este o degajare de energie fantastică ce depăşeşte zona realului.
Legenda lui Don Juan a inspirat mari autori din toate timpurile, de la Tirso de Molina, Molière, E.T.A. Hoffmann, George Gordon Byron, Alexandr Puşkin, George Bernard Shaw şi Albert Camus, fiind punctul de pornire al unor eseuri, piese de teatru, poezii. Între toate, opera lui Mozart rămâne inegalabilă, proaspătă la fiecare montare, de parcă neobositul Don Juan însuşi ar fi inoculat-o cu energia sa. O operă despre seducţie, despre relaţia dintre etic şi estetic, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii.