Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalele, obligate să informeze pacienţii cu privire la categoria de acreditare

Spitalele, obligate să informeze pacienţii cu privire la categoria de acreditare

Spitalele din România care au fost evaluate şi au fost încadrate în categorii de acreditare sunt obligate să informeze pacienţii cu privire la categoria primită de la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).

Potrivit unui ordin al preşedintelui ANMCS aflat în dezbatere publică, însemnul "Acreditat" trebuie afişat de către unităţile sanitare acreditate în al II-lea ciclu de acreditare, iar însemnul "În proces de acreditare" de către următoarele categorii de spitale: unităţile sanitare înscrise în procesul de acreditare în al II-lea ciclu de acreditare, care nu au primit vizita de evaluare; unităţile sanitare care au primit vizita de evaluare, dar nu le-a fost emis raportul de acreditare; unităţile sanitare pentru care procesul de acreditare a fost prelungit.

"Pentru spitalele care nu afişează unul dintre aceste însemne, nu există dovezi, în evidenţele noastre, că se preocupă de asigurarea calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului", arată ANMCS.

Autoritatea precizează că scopul acestor însemne este de a informa populaţia cu privire la nivelul calităţii serviciilor de sănătate oferite în cadrul unităţilor sanitare. 

Conform ordinului preşedintelui ANMCS, aflat în dezbatere publică pe site-ul www.anmcs.gov.ro, la secţiunea Transparenţă Decizională, spitalele vor fi obligate să afişeze unul dintre însemne, după caz, la intrările în incinta unităţilor sanitare. Plasarea lor va fi la loc vizibil, pe suport adecvat, la înălţimea cuprinsă între 150 cm şi 200 cm, pentru a fi în raza vizuală a pacienţilor. Însemnele trebuie afişate şi în cazul unităţilor sanitare care au sedii secundare sau secţii exterioare. Totodată, spitalele au obligaţia afişării unuia dintre însemne, după caz, pe pagina de internet, precum şi pe toate documentele emise de unităţile sanitare acreditate.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri