Trebuie să ştim că România a fost printre primele trei ţări din lume care au înfiinţat spitale de urgenţă. Din ordinul Regelui Carol al II-lea, s-a inaugurat în ţara noastră un spital profilat pe cazurile de urgenţă, o noutate în lume. Regele fusese deziluzionat de cum a fost tratat fiul său în Europa, în timpul unei crize bruşte de apendicită. Din viaţa de 80 de ani a spitalelor de urgenţă, timp de 37 de ani, la conducerea celui mai mare spital de profil, Floreasca, s-au aflat doi profesori din familia Firică. Profesorul de chirurgie Firică senior a făcut parte dintre întemeietori. La început, a fost spitalul de urgenţă de la Cheiul Dâmboviţei, dar repede a apărut şi spitalul de urgenţă din vecinătatea Pieţei „1 Mai”. Era vremea războiului mondial şi nemţii au bombardat Bucureştiul, la 23 august, lovind cu o bombă şi clădirea de pe malul Dâmboviţei. Profesorul Firică tocmai plecase să inspecteze spitalul din spatele Pieţei „1 Mai” şi nu l-a prins bombardamentul în clădirea de pe Cheiul Dâmboviţei, unde adjunctul său a scăpat şi el ca prin urechile acului. Motanul lui se băgase sub o masă masivă, medicul s-a strecurat să-l ia în braţe şi mobila l-a apărat de dărâmăturile provocate de bombă. Cam 18 ani Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost condus de Andrei Firică, profesorul de ortopedie, fiul seniorului mare chirurg. A amenajat spitalul, a regândit fluxurile între clinici, s-a străduit să înzestreze marea unitate medicală cu aparatură şi personal de înalt nivel. Spitalul Floreasca a făcut față cu succes la toate situaţiile grave de cataclisme. A izbândit salvând mii de oameni în cazul cutremurului, al inundaţiilor, al Revoluţiei din 1989, al exploziei de la Policolor, al incendiului de la Magazinul Universal Victoria. În timpul cutremurului, când s-a întrerupt electricitatea, au continuat operaţiile şi alte manevre medicale. Într-una din sălile de chirurgie o asistentă a pompat aer bolnavului aflat în operaţie mişcând cu mâna aparatul de respiraţie rămas fără electricitate. Profesorul Andrei Firică este o somitate în disciplina ortopediei, este membru de onoare al Academiei de Ortopedie a Franţei. În perioada când era şi director general la „Floreasca”, a lansat în lume teoria introducerii în canalul osului fracturat a unei tije subţiri de metal, evitându-se implantarea de plăcuţe metalice, şuruburi, agrafe. La Congresul Mondial de Ortopedie, s-au concurat 4 curente în domeniul fracturilor, metodele germană, americană, japoneză şi varianta profesorului român Andrei Firică. Profesorul a fost invitat la dans de o arhitectă pe care a operat-o după alte 17 intervenţii şi care fusese adusă pe braţe, iar acum a dansat cu salvatorul ei un vals.