În orașul de pe Ialomița se ridică, în prezent, al doilea stadion, într-un context care ar trebui să tempereze orice entuziasm investițional: Târgoviște nu mai are o echipă de fotbal competitivă. Nu una care să conteze la nivel național, nu una care să creeze emulație, nu una care să adune constant mii de oameni în tribune. Fotbalul local, odinioară respectat, s-a stins lent, prin retrogradări, falimente, reorganizări și tăceri administrative.
12.000 de locuri, pentru cine?
Și totuși, stadionul crește. La „Dâmbovița Arena” betonul se toarnă, se montează scaunele, instalațiile moderne vor fi gata. Întrebarea care planează, dar nu pare să deranjeze pe nimeni în mod real, este simplă: cine va juca acolo? Pentru cine se construiește această arenă? Pentru ce competiții? Pentru ce viitor sportiv?
Un stadion fără fotbal este, în cel mai bun caz, „o sală de evenimente în aer liber”. În cel mai rău caz, este o cheltuială permanentă, o clădire care va consuma bani publici pentru întreținere, pază și reparații, fără să producă valoare sportivă sau comunitară. Fotbalul nu apare pentru că ai stadion; stadionul ar trebui să apară pentru că ai fotbal.
Stadionul din Târgu Jiu
„Cu noul stadion sperăm să trezim interesul orașului pentru sport în general și pentru fotbal în special. Să nu uităm de numele mari care au jucat la Târgoviște, care au adus glorie orașului”, spun edilii, încercând să justifice investiția în noul stadion. Pe de altă parte, contestatarii proiectului se întreabă care va fi viitorul acestui stadion: „Va fi ca la Târgu Jiu? Că și acolo s-a făcut un stadion modern, pe care nu mai joacă nimeni și care se degradează pe zi ce trece. Singura parte bună este că arena va avea și pistă de atletism. Asta înseamnă că, teoretic, ar putea atrage și alți sportivi să se antreneze. Însă pentru asta trebuia construit un stadion? Este ca și cum ai înființa o curățătorie de covoare persane la Vârful Omu. Desigur, construcția unei arene sportive este lăudabilă, însă mai utilă ar fi fost construcția unei baze polisportive pentru atragerea copiilor și tinerilor spre sport, spre practicarea mai multor discipline, pentru sportul de masă. În oraș mai este un stadion, renovat în urmă cu câțiva ani, și care poate satisface nevoile urbei”.
N-avem și echipă, dar vă place organizarea?
Un stadion nu creează automat o echipă. Nu produce jucători, nu generează rezultate și nu aduce publicul dacă nu există deja o poveste în jurul lui. Fără academii funcționale, fără competiție, fără strategie sportivă, stadionul rămâne o cochilie frumoasă, dar goală. În schimb, acolo unde fotbalul există, unde suporterii vin indiferent de clasament, lipsa infrastructurii devine o frână reală. Iar la Târgoviște entuziasmul pentru fotbal a scăzut. Chindia, actuala echipă a orașului, se zbarte de ani buni în anonimatul ligii a doua. Ea nu este echipa istorică a orașului, CS Târgoviște, unde și-a făcut junioratul Cornel Dinu, sau unde marele Nicolae Dobrin a ales să joace pe final de carieră. Actuala Chindia este o echipă nouă, înființată de Gică Popescu și Ion Crăciunescu în 2010 și preluată ulterior de primărie, care primărie a „omorât” vechea echipă a orașului și amăgește noua echipă, nesusținând-o cu adevărat. Dar pune carul înainte boilor: nu există preocupare pentru dezvoltarea sportului, ci expune tichia de mărgăritar: un stadion la standarde UEFA 4 - Elite.
În oraș sunt păreri diferite, însă toată lumea s-a împăcat cu ideea că „Asta este. Ce să facem acum? Să-l demolăm? Speranța este că fiind totuși un stadion nou, are și pistă de atletism, poate se vor organiza aici măcar niște campionate naționale. Pentru că în rest ce va fi pe stadion? Târguri de Crăciun și câteva bâlciuri pe an. Că la fotbal nu văd să se înghesuie lumea”, spun oamenii din oraș. Una peste alta, toată lumea din oraș are aceeași părere: nu era nevoie de al doilea stadion, „care a fost scump de construit, va fi scump de întreținut, o gaură neagră pentru bugetul orașului. De câte ori trebuie să umpli stadionul ca să acoperi cheltuielile? Organizezi bâlciuri și târguri? Păi, nu strici gazonul? Și de unde alți bani ca să-l înlocuiești pentru fotbal? Dar întrebarea rămâne: de ce are nevoie un oraș cu 60 și ceva de mii de locuitori de două stadioane de 8.000 de locuri? Bine măcar că l-au făcut lângă mall-ul din oraș. Așa că atunci când mergi la mall, ai ocazia să vezi pe dinafară și stadionul, că pe dinăuntru...”.
Stadionul Dinamo
În cazul Dinamo este pe dos
Paradoxul devine și mai dureros când privim spre Capitală. La București, oraș cu milioane de locuitori, cu istorie fotbalistică bogată și cu un public pasionat, există două entități care poartă numele Dinamo București. Două Dinamo, două structuri, aceeași identitate simbolică, același bazin de suporteri. Și, paradoxal, niciun stadion.
Dinamo trăiește de ani buni într-o provizorat rușinos pentru un club de asemenea anvergură. Joacă pe unde poate, împrumută arene, se mută dintr-un cartier în altul, își pierde avantajul terenului propriu și, mai grav, își pierde sentimentul de „acasă”. Promisiunea unui nou stadion se tot amână de la un an la altul, repetată obsesiv, cosmetizată cu randări și discursuri, dar mereu amânată. Acum există promisiunea că demolarea vechii arene din Ștefan cel Mare va începe în ianuarie, însă doar „în funcție de vreme”. Dar există niște semne de întrebare. Mari. Pentru că problema demolării este una... problematică. Surse din Primăria Sectorului 2 ne-au spus că există în zonă două magistrale de alimentare cu apă a Bucureștiului, și că acestea trebuie relocate: „În momentul acesta există doar două variante de relocare. Una este pe sub Calea Floreasca, a doua pe sub Bulevardul Barbu Văcărescu, pentru că, în mod cert, stadionul nu se va putea construi peste conductele de apă. Și într-o situație, și în cealaltă, va fi un șantier important în zonă”.
Avem, astfel, o situație care frizează absurdul: un oraș fără fotbal de performanță primește stadioane, iar un club cu istorie, suporteri și relevanță joacă fără stadion. Această inversare a priorităților nu este o întâmplare, ci rezultatul unei politici publice care confundă infrastructura cu dezvoltarea sportivă.
La Târgoviște, investiția poate fi explicată prin dorința autorităților de a „nu pierde trenul” fondurilor sau prin ambiția de a lăsa ceva palpabil în urmă. Dar sportul nu funcționează pe logica moștenirii de beton. El funcționează pe continuitate, pe competiție, pe emoție. Fără acestea, stadionul va fi, cel mult, o fotografie bună pentru rapoarte.
La București, în schimb, Dinamo continuă să plătească prețul indeciziei, al birocrației și al promisiunilor fără termen. Un club care ar umple constant un stadion modern este obligat să joace în exil, în timp ce altele, inexistente sportiv, primesc infrastructură de top.
Poate că problema nu este lipsa banilor, ci lipsa unei viziuni coerente. Poate că România nu duce lipsă de stadioane, ci de curajul de a le construi acolo unde fotbalul chiar respiră. Până când această logică nu va fi inversată, vom continua să avem stadioane fără fotbal și fotbal fără stadion - o metaforă perfectă pentru rătăcirea administrativă a sportului românesc.
Nicolae Dobrin la Târgoviște
Haz de necaz
În timp ce dinamoviștii se tot uită la machetele promise cu noua arenă din „Groapă”, la Târgoviște s-a montat deja gazonul pe „Dâmbovița Arena”, iar promisiunea este ca noua arenă din Târgoviște să fie gata chiar în primăvară. Un cui înfipt în sufletul dinamoviștilor care doar bănuiesc cum va arăta noul lor stadion.
Dar „câinii” își păstrează umorul. „Poate ar fi cazul să jucăm meciurile de pe teren propriu pe noul stadion din Târgoviște. Dacă este să luăm în calcul logistica, din cantonamentul de la Săftica pe DN faci mai puțin timp până la Târgoviște decât de la Săftica până la Arena Națională. Cu traficul din București. Poate pentru început ar trebui să trimitem să joace la Târgoviște pe CS Dinamo, că ei oricum joacă mai mult pe la Buftea sau Mogoșoaia, și poate așa or să aibă și ei mai mulți spectatori în tribune”.
„Dâmbovița Arena” a costat 85 de milioane de euro, va avea o capacitate de maximum 12.000 de locuri, va putea găzdui meciuri de primă ligă și internaționale, fiind construit cu respectarea standardelor UEFA, încadrat în categoria UEFA 4 (Elite).
Este foarte posibil ca demolarea actualului stadion Dinamo să coste mai mult decât construcția celui nou. Trebuiesc relocate niște utilități importante. Există o magistrală de alimentare cu apă a Bucureștiului acolo. Nu poți face stadion peste ea.
Surse din Primăria Setorului 2