Jurnalul.ro Cultură Film Start pentru Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL: 44 de filme în program, 29 dintre ele vor fi disponibile și online

Start pentru Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL: 44 de filme în program, 29 dintre ele vor fi disponibile și online

de Magdalena Popa Buluc    |   

ANONIMUL IIFF are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, și reunește în program 44 de producții de lungmetraj sau filme de scurtmetraj. O premieră a celei de-a 18-a ediții a ANONIMUL IIFF o reprezintă cele 29 de filme  din programul festivalului care vor fi disponibile pe Eventbook.ro timp de 48 de ore de la data premierei din cadrul ANONIMUL IIFF.

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF, în timp ce filmul de închidere este QUO VADIS, AIDA?, o coproducție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic și nominalizată la Oscar 2021 la categoria Cel mai bun film străin.

Prezentatorul celei de-a 18-a ediții a ANONIMUL IIFF este actorul Dragoș Olaru.

 

RESPECT, filmul consacrat reginei muzicii soul Aretha Franklin, având-o ca protagonistă pe Jennifer Hudson, va fi prezentat la ANONIMUL IIFF cu două zile înainte premierei internaționale, miercuri, 11 august, și va fi precedat de concertul “Luiza Zan sings Aretha Franklin”.

 

Șapte lungmetraje românești se regăsesc în secțiunea Romanian OFF Section -  ÎNTREGALDE (r. Radu Muntean), OTTO BARBARUL (r. Ruxandra Ghițescu),  CÂMP DE MACI (r. Eugen Jebeleanu), MIA ÎȘI RATEAZĂ RĂZBUNAREA (r. Bogdan Theodor Olteanu), #DOGPOOPGIRL (r. Andrei Huțuleac), DUPĂ 40 DE ZILE (r. Andrei Gruzsniczki), LEBENSDORF (r. Vali Hotea) -, alături de două scurtmetraje care au avut premiera internațională la Cannes - INTERFON 15 (r. Andrei Epure) și PRIN ORAȘ CIRCULĂ SCURTE POVEȘTI DE DRAGOSTE (r. Carina Dașoveanu).

 

EMPIRIC (r. Ioana Țurcan), FRAGILE CODEPENDENȚA (r. Ioana Mischie), LOCURI ASCUNSE (r. Teona Galgoțiu) și SCURTĂ LECȚIE DE ORNITOLOGIE (r. Miruna Minculescu) sunt cele patru povești puternice și incomode, realizate de tinere regizoare din România, care completează programul festivalului cu secțiunea Povești la feminin. 

 

13 titluri au fost selectate în competiția de lungmetraj românesc, 10 în competiția de scurtmetraj internațional și cinci în competiția de lungmetraj, printre care și  NEIDENTIFICAT, cel de-al doilea film al Bogdan George Apetri.

 

Pentru prima dată, ANONIMUL IIFF pune la dispoziția celor care nu pot ajunge la festival patru producții din competiția de lungmetraj și 25 de filme de scurtmetraj, care vor fi disponibile pe Eventbook.ro timp de 48 de ore de la data premierei din cadrul ANONIMUL IIFF.

 

 

 

Accesul la toate proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Pentru proiecțiile care au loc în cinematograful din Green Village, accesul este condiționat de deţinerea unui bilet cu valoare 0, care asigură rezervarea locului la proiecție și care poate fi achiziționat de pe platforma Eventbook.ro cu 24 de ore înainte de începerea proiecțiilor.

Pentru proiecțiile din cadrul campingului Green Dolphin Camping nu este nevoie de bilet cu valoare 0.

 

Întrucât evenimentul atrage anual numeroși turiști în Delta Dunării, contribuind semnificativ la promovarea județului Tulcea la nivel național și internațional, Instituția Prefectului - Județul Tulcea, împreună cu Direcția de Sănătate Publică județeană, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și organizatorii festivalului vor asigura desfășurarea acestuia în condiții de siguranță pentru cetățeni.

O echipă de cadre specializate a Direcției de Sănătate Publică a Județului Tulcea va fi prezentă la festival, pe toată perioada desfășurării acestuia, atât pentru a face testări rapide, cât și pentru a efectua vaccinarea celor care doresc, serurile disponibile fiind Pfizer-BioNTech și Johnson&Johnson.

 

Activitatea de vaccinare se va desfășura în incinta dispensarului din Sfântu Gheorghe, conform programului următor:

  • 10 - 13 august, între orele 10:00 - 20:00;
  • 14 august, între orele 10:00 - 12:00.

Testarea rapidă cu teste antigen SARS-COV-2, cu rezultat valabil 24 de ore, se va desfășura la punctul de informare al festivalului din cadrul Green Dolphin Camping, conform următorului program:

  • 9 august, între orele 18:00 - 20:00;
  • 10 - 13 august, între orele 10:00 - 12:00 și respectiv 18:00 - 20:00;
  • 14 august, între orele 10:00 - 12:00.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc între 9 și 15 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunări. Programul ANONIMUL 2021 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraj, precum și proiecții de film de lungmetraj și scurtmetraj în afara competițiilor, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri