Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Start pentru granturile de până la 150.000 de euro

Start pentru granturile de până la 150.000 de euro

de Valentin Gros    |   

Companiile afectate de criza Covid-19, interesate să acceseze granturi pentru capital de lucru, prin măsura 2 din cadrul OUG 131 din 2020, vor putea depune cereri începând de săptămâna aceasta. Formularul electronic de înscriere va fi activ de joi, 22 octombrie, și până miercuri, 28 octombrie, „cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Bugetul alocat măsurii se cifrează la 350 de milioane de euro. Din această sumă, 265 de milioane de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile, 42,5 milioane de euro sunt fonduri de la bugetul de stat, și 42,5 milioane de euro, cofinanțare de la beneficiari. Guvernanții estimează că, prin aplicarea măsurii, vor primi ajutor de stat maximum 100.500 de beneficiari.

În cadrul procedurii, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 de euro, valoarea grantului este de 2.000 de euro. Pentru IMM-urile cu afaceri între 13.501 și un milion de euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 de euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri de peste un milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 de euro.

 

Măsura 1 din cadrul programului de finanțare, cu microgranturi de câte 2.000 de euro și buget de 100 de milioane euro, a demarat luni, 12 octombrie. Măsura 3, cu granturi de investiții de 50.000-200.000 de euro și buget de 550 de milioane euro, va fi deschisă în săptămâna 2-8 noiembrie.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri