România se plasează în topul țărilor europene cu trafic aglomerat și congestionat. Cu alte cuvinte, atunci când poliția susține, potrivit expresiei consacrate, că un accident rutier s-a produs „din cauza neadaptării vitezei de mers la starea carosabilului”, cine e, de fapt, de vină viteza sau carosabilul?
Cinstit ar fi ca autoritățile să admită că vina aparține mai degrabă neadaptării carosabilului la condiția de țară europeană, pentru că, în ciuda depăşirii Ungariei la PIB, maghiarii au o reţea de drumuri mult mai dezvoltată. România are o densitate a șoselelor care reprezintă cam o treime din cea a UE. Dar drumurile au costat deosebit de mult, mai mult decât în Polonia. E evident că dacă prețul pe kilometru ar fi fost mai mic, România ar fi avut acum mai multe șosele!
Și firește că atunci când nu sunt adaptate șoselele la statutul de țară europeană, când nu mașinile sunt prea multe în România, ci drumurile-s prea puține, înguste și proaste, dar lipsesc şi trotuarele, se produc mai multe accidente de circulație mortale decât la alți europeni.
Celebrul Walter Block susține în eseul „Transporturile pe o piață liberă - denaționalizarea drumurilor”, că „e greu de imaginat că cineva s-ar putea achita mai prost de treaba de care se ocupă acum administratorii de stat ai drumurilor”. În ceea ce privește siguranța, „nu există în prezent un manager care să suporte pierderi financiare dacă rata accidentelor de drum crește sau e mai mare decât valorile din alte sectoare. Un funcționar public își primește salariul indiferent dacă frecvența și gravitatea accidentelor au crescut”.
Dacă el ar fi însă un întreprinzător particular, proprietar al drumului, aflat în concurență cu multe alte companii, complet dependent de susținerea financiară obținută prin plățile efectuate de clienții mulțumiți, atunci ar avea cu adevărat de pierdut dacă drumul său ar fi evaluat cu un grad ridicat de accidente.
Block subliniază că „dacă ar exista un cult de tip Manson care ar ucide 790 de oameni pentru a sărbători Memorial Day, 770 pentru a întâmpina ziua de 4 iulie, 915 pentru a comemora Ziua Muncii şi 960 de Ziua Recunoştinţei, cu siguranţă că ziarele ar descrie elocvent carnagiul, declanşând cea mai amplă urmărire pe care a văzut-o vreodată această naţiune. (…) “. În realitate însă, afirmă Block, „guvernul este responsabil pentru asemenea masacre, prin mortalitatea cauzată de drumurile ţării noastre. La nivel local, regional, statal sau naţional, guvernul este acela care construieşte, conduce, administrează, repară şi planifică reţeaua rutieră. (…) Dar guvernul pare să fi scăpat de oprobriul general pentru că cei mai mulţi oameni consideră responsabile pentru accidentele rutiere o serie de elemente care exclud managementul incorect al statului: şofatul în stare de ebrietate, viteza excesivă, lipsa de precauţie, defecţiunile mecanice etc”.
În cazul nostru, concluzia ar fi că guvernarea prin amenzi nu rezolvă nimic. E adevărat, România e una dintre ţările cu cotă mare de infracţionalitate rutieră și accidente. Asta se datorează însă proastei administrări, de care nu părem capabili să scăpăm. Și, ca un prost administrator ce este, în astfel de situații, statul preferă să interzică ceea ce nu e în stare să gestioneze. Sunt prea multe accidente? Indisciplina din trafic - cum le place să spună factorilor de răspundere - e legată de lipsa de funcţionalitate a societăţii, cu cauze profunde în educaţie şi în sinecurile cultivate la nivel înalt.