Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite au decis expulzarea unui funcţionar rus activ la sediul ONU din New York

Statele Unite au decis expulzarea unui funcţionar rus activ la sediul ONU din New York

Administraţia de la Washington a anunţat, marţi seară, expulzarea unui funcţionar rus activ la sediul Naţiunilor Unite din New York, sub acuzaţia de spionaj, după o decizie similară care a vizat luni seară 12 diplomaţi ruşi.

"Au fost iniţiate procedurile de expulzare a unui agent rus de informaţii, din cauza faptului că a abuzat de privilegiile conferite prin statutul de rezident în SUA", a declarat un oficial american citat de CNN, precizând că persoana vizată este un funcţionar al Naţiunilor Unite.

Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU, a confirmat expulzarea unui funcţionar rus. "Pot confirma că Misiunea SUA a informat Secretariatul pe 28 februarie 2022 despre decizia de a lansa procedura prevăzută la Secţiunea 13 (b) a Acordului SUA-ONU privind sediul Naţiunilor Unite, în legătură cu un membru al personalului Secretariatului ONU", a declarat Stephane Dujarric.

Administraţia Joseph Biden a decis, luni seară, expulzarea a 12 diplomaţi ruşi activi la sediul Naţiunilor Unite din New York, sub acuzaţia de implicare în activităţi de spionaj. "Statele Unite au informat Naţiunile Unite şi Misiunea permanentă a Rusiei la ONU despre iniţierea procedurilor de expulzare a 12 agenţi ai serviciilor de informaţii din cadrul reprezentanţei ruse care au abuzat de statutul diplomatic în Statele Unite şi au recurs la activităţi de spionaj asupra siguranţei naţionale a SUA", a comunicat Misiunea diplomatică a SUA de la sediul ONU din New York.

Administraţia Vladimir Putin a condamnat în termeni duri decizia "ostilă" a Washingtonului, avertizând că va reacţiona la decizia de expulzare a celor 12 diplomaţi ruşi.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: diplomat expulzat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri