Jurnalul.ro Ştiri Statuia lui „Ştefan cel Mare”, în Capitală

Statuia lui „Ştefan cel Mare”, în Capitală

de Theodora Şutiu    |   

Monumentul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” a fost inaugurat, ieri,  în Parcul Obor din Capitală, acesta fiind primul ansamblu statuar din Bucureşti al domnitorului Moldovei (1457-1504). Monumentul dedicat lui Ştefan cel Mare, domnitor canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, a fost realizat de către artistul plastic George Tănase, în urma organizării unui concurs de soluţii la nivelul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Întregul ansamblu are o greutate de aproximativ opt tone, iar sculptorul spune că a avut nevoie de aproximativ un an şi jumătate pentru realizarea lucrării. Statuia are puţin peste trei metri şi este realizată din bronz, iar soclul (2,15 metri) este făcut din granit negru adus de la Măgura Ilvei, Bistriţa.

 

 

Subiecte în articol: stefan cel mare obor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri