Procesul lui Dincă începe după un an de la dispariția în Caracal, fără urme, a Luizei Melencu. După șocul produs de cazul Alexandrei, care a scos la iveală și drama Mădălinei, am crezut că vor urma schimbări majore în instituțiile de protecție a cetățenilor. Reforma Poliției, reformarea STS, reformarea legislației privind traficul de persoane erau promise la toate nivelurile; la Președinție, Guvern, Parlament, problemele din cazul Caracal deveniseră prioritare. Iohannis a intervenit în anchetă cerând demisia șefului DIICOT, generalul de la conducerea STS a demisionat, ministrul justiției, Birchall pe atunci, dădea informații fără probe despre moartea fetelor. Cei responsabili de acțiunea eșuată de salvare a Alexandrei s-au pierdut în ceața vremii, mizând pe trecerea timpului. Pe valul de interes imens față de soarta nefericitelor adolescente și-au câștigat celebritatea avocați și ongiști cu ambiții prezidențiale, escroci clarvăzători au devenit vedete efemere, iar interlopii, detectivi sprijinitori ai polițiștilor. Interesul politic a presat peste cel juridic, impunând terminarea anchetei sub teza criminalului singuratic. Abordarea aceasta punea capac pe suspiciunile rezonabile că la Caracal dominau orașul clanurile interlope și ale traficanților de carne vie angajate în servirea oportunităților strategice din zonă. Procurorii care s-au achitat de sarcină au fost promovați la conducerea DIICOT. Peste orașul aflat sub umbrela scutului s-a așternut liniștea necesară continuării lucrurilor bine puse la punct, cu măsurile adecvate de evitare a unor noi defecțiuni. Urmează ca judecătorii să înghită dosarul cu probele subțiri și să-l scoată pe Dincă autor de dublă crimă. Așa se va ajunge la o sentință cu adevăr juridic în care nu va crede nimeni.
Încrederea în justiție a devenit una din marile probleme ale României, care nu-și poate găsi echilibrul în afara legii. Dorința de a legifera în exces conduce însă paradoxal la imposibilitatea încadrării juridice a tuturor situațiilor. Cu cât legea devine mai exactă în descrierea faptelor incriminate cu atât se restrânge capacitatea judecătorului de a aprecia în ansamblu starea de fapt, răspunderile penale. Recentele dosare deschise pentru infracțiunile din timpul stării de urgență vor fi dintre cele mai comfuze de instrumentat de procurori. Cum se vor finaliza de pildă, cazurile de la Suceava și Constanța? Vom ajunge să urmărim cererile de ridicare a imunității pentru parlamentarul care a trimis în izolare grupul PNL? Ce se va întâmpla cu sutele de mii de amenzi date pentru contravenții la măsurile devenite neconstituționale?
Și în dosare grele, lansate cu surle și trâmbițe de procurori, se alege praful. Nu însă înainte însă de a provoca drame umane, distrugerea carierei profesionale sau politice, falimete. Constatăm cu profundă îngrijorare cum este în curs o operațiune de ascundere a catastrofei anchetelor DNA, dosarele de corupție judecate de instanțe anul trecut având soluții de achitare în proporție de 52,3 la sută. Demersul pornit în CSM pentru analiza cauzelor acestui eșec profesional de proporții, cu consecințe greu de estimat pentru inculpații nevinovați, a fost respins cu contribuția decisivă a ministrului Justiției. Proverbul românesc „peștele de la cap se-mpute” are astăzi înțeles și aplicabilitate tot mai extinse. Statul de drept , iată, este foarte strâmb, stă chiar să cadă!