Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a ajuns la un acord de principiu cu Adrian Falub, pentru preluarea funcţiei de antrenor coordonator/director tehnic al echipei de fotbal din Ghencea, care evoluează în Liga a IV-a, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Negocierile finale vor fi purtate la începutul săptămânii viitoare şi au în vedere perfectarea unui contract valabil pe o perioadă de doi ani. După finalizarea negocierilor, CSA Steaua Bucureşti va prezenta oficial noul antrenor într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului, la o dată ce va fi comunicată în timp util.
În vârstă de 47 de ani, Adrian Falub şi-a început cariera de fotbalist la Unirea Dej în Liga a IV-a. În 1989 a fost transferat la Universitatea Cluj, pentru care a jucat timp de nouă sezoane. În anul 1996, Adrian Falub a jucat la FC Basel (Elveţia) şi după un an s-a întors la formaţia clujeană. A mai evoluat la Gloria Bistriţa şi FC Naţional Bucureşti, iar în anul 2002 a plecat în Cipru, la Digenis Akritas Morphou, unde şi-a încheiat cariera.
În cei 13 ani de când activează ca antrenor, a pregătit echipe ca Universitatea Cluj, Sportul Studenţesc, UTA Arad, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, CSM Politehnica Iaşi şi Concordia Chiajna. Cu Adrian Falub pe bancă, au promovat în Liga I echipele Universitatea Cluj, FCM Târgu Mureş şi Unirea Alba Iulia.
Conducerea CSA Steaua Bucureşti va fixa noului antrenor obiectivul principal de a promova echipa în eşalonul următor şi participarea în fazele superioare ale Cupei României.
Echipa CSA Steaua a fost pregătită, până la începutul lui iunie, de Marius Lăcătuş, care a demisionat după ratarea promovării în Liga a III-a.
AGERPRES