Absolventă a Liceului „Elena Doamna” și a Facultății de Științe Fizico-Chimice (1910) din București, Ștefania Mărăcineanu a activat până în 1922 ca profesoară la Școala Centrală, pentru ca apoi, beneficiind de o bursă de studii la Paris, să fie invitată la cursurile de radioactivitate ținute de savanta de origine poloneză Marie Curie (Marya Salomea Skłodowska) la Institutul Radiului din capitala Franței. A fost o experiență excepțională care i-a adus Ștefaniei și satisfacții, și frustrări imense. Dar să nu ne pripim... În 1924 cercetătoarea română și-a susținut lucrarea de doctorat - Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux - la Universitatea Sorbona.
A descoperit radioactivitatea artificială
Au urmat alți șase ani de cercetări asidue la Paris, centrate inițial pe efectul radiației solare asupra substanțelor radioactive. În acest interval de timp, pe când studia radioactivitatea poloniului, a descoperit că timpul de înjumătățire al acestui element chimic derivat din dezintegrarea radioactivă a uraniului pare să depindă de materialul pe care este suprapusă proba de poloniu. „Particulele alfa emise de poloniu transformă materialul substratului în element radioactiv”, a concluzionat Ștefania. Descoperise, practic, principalul proces al radioactivității artificiale! Realizare care va fi asumată ulterior de fiica și ginerele cuplului Curie fără ca aceștia să menționeze măcar numele Ștefaniei.
Lovitura din 1935
Ce s-a întâmplat? După marea descoperire, neomologată de Ștefania Mărăcineanu, dar păstrată în memoria și documentele laboratorului soților Curie din Paris, unde românca fusese admisă să cerceteze alături de Irène, fiica savanților, și soțul ei, Frédéric Joliot, chimista română a revenit în țară, la București, unde a devenit colaboratoarea profesorului Dimitrie Bungențianu la Universitate. A creat aici, fără ajutor de la autorități, primul Laborator de Radioactivitate din România. În colaborare cu profesorii Bungențianu și Nicolae Vasilescu-Karpen, Ștefania a experimentat și a reușit să producă prima ploaie artificială din lume, prin dispersarea de săruri radioactive în norii de joasă altitudine. Anul 1935 i-a adus Ștefaniei o veste devastatoare: soții Frédéric si Irène Curie-Joliot primiseră Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale. Munca ei se risipise pentru a-i îndestula pe alții.
O scrisoare către rege
Solicitând un grad superior la facultate, Ștefania Mărăcineanu îi scria regelui Carol al II-lea: „Numirea mea s-ar putea face pe aceeași cale excepțională ca și a domnilor recomandați de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivității artificiale, care este a mea și de al cărei fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandată de însuși dl. Perrin pentru Premiul Nobel. Domnul Decan al Facultății de Științe și o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulțumi pe dl. Perrin și pe soții Joliot-Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie”.
Frédéric și Irène Curie-Joliot au recunoscut după ani buni că au preluat descoperirile Ștefaniei Mărăcineanu fără a-i menționa numele în lucrările lor științifice (într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal”)