Polițiștii maramureșeni au desfășurat sâmbătă o acțiune în municipiul Baia Mare și Tăuții-Măgherăuș, în cadrul căreia au fost efectuate verificări și controale pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite săvârșite în domeniul migrației ilegale.
În cadrul acțiunii au fost verificați opt operatori economici care derulează activități în domeniul hotelier și alimentației publice și o societate comercială, unde au fost identificați 171 de cetățeni străini proveniți din afara spațiului Uniunii Europene, potrivit sursei citate.
De asemenea, din luna aprilie până in prezent, au fost derulate mai multe acțiuni punctuale în care au fost verificați peste 60 de operatori economici, ocazie cu care au fost identificați aproximativ 600 de cetățeni străini proveniți din afara spațiului Uniunii Europene, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul acestor societăți în mod legal.
(sursa: Mediafax)