Jurnalul.ro Cultură Muzica Strălucirea spectacolului la Muzica pe înțelesul tuturor

Strălucirea spectacolului la Muzica pe înțelesul tuturor

de Magdalena Popa Buluc    |   

Operetă, canțonetă, zarzuela și musical: iată ce propune proiectul Muzica pe înțelesul tuturor pentru matineul de duminică, 26 noiembrie 2023, ora 11.00.

Tinerii melomani îi vor  întâlni în sala Ateneului pe capriciosul prinț Orlovsky și pe șarmanta Rosalinde din opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul, se vor lăsa vrăjiți de aventuroasa Giuditta (din Giuditta de Franz Lehar), apoi vor călători prin lumea muzicală a Italiei și Spaniei, iar în final vor dansa cu Eliza Doolittle din My Fair Lady de Frederick Loewe, vor visa alături de Don Quixote (Man of La Mancha de Mitch Leigh) și vor asculta povestea pisicii Grizabella din musicalul Cats de Andrew Lloyd Webber și pe cea a Fantinei din Les Misérables de Claude-Michel Schönberg.

Soliștii care vor întruchipa toate aceste personaje sunt membri ai Corului Filarmonicii „George Enescu”: Laura Chera, Irina Ionescu, Lavinia Mamot, Elena Răduț-Selişte, Mădălina Stan  (soprane), Natalia Băbuță, Ştefania Chiţulescu, Geanina Munteanu, Alexandrina Stan (mezzosoprane), Marius Nine (tenor), Dan Macavei (bariton) și Ștefan Lamatic (bas). Acompaniamentul va fi realizat de  pianistul Tudor Scripcariu, iar comentariul de specialitate îi aparține  muzicologului Mihai Cojocaru.

Începând cu stagiunea 2023 – 2024, Filarmonica George Enescu oferă la fiecare concert din cadrul proiectului Muzica pe înțelesul tuturor locuri gratuite copiilor din zone cu acces redus la evenimentele culturale. La concertul din 26 noiembrie suntem bucuroși să avem printre spectatori un grup de elevi din cadrul programului SOS Satele Copiilor România.

În stagiunea 2022 – 2023 a fost inaugurat proiectul Muzica pe înțelesul tuturor, în care artiștii Filarmonicii „George Enescu” se prezintă publicului prin recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant. Comentarii de specialitate transmit, într-un limbaj accesibil și atrăgător, informații despre compozitori și piesele incluse în programe, iar instrumentiștii și cântăreții filarmoniști oferă interpretări de referință. Recitalurile și concertele se desfășoară fără pauză, cu o durată de aproximativ 75 de minute.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri