Stocarea și transportul hidrogenului sunt mai complexe decât pentru combustibilii fosili, fapt ce implică costuri suplimentare de operare, iar pericolul de explozie este mult mai ridicat, având în vedere că scurgerile nu pot fi identificate decât prin intermediul instalării unor senzori speciali, se arată în draftul Strategiei Naționale a Hidrogenului 2023-2030, realizată de Ministerul Energiei. Documentul punctează faptul că utilizarea hidrogenului verde pentru încălzirea rezidențială nu este sustenabilă, deși România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să-l introducă în această zonă.
Potrivit unei analize realizate de Institutul Fraunhofer din Germania, citată în proiectul strategiei, efortul tehnic pentru a substitui un volum de 20% din gazele naturale cu hidrogen regenerabil este deosebit de mare și corespunde unei reduceri de emisii de gaze cu efect de seră de doar 6-7%, din cauza puterii calorice scăzute a hidrogenului față de cea a metanului. „Concluzia studiului este că amestecul de hidrogen în gazele naturale, chiar și la procente scăzute volumetric, nu este o utilizare optimă a hidrogenului, care ar trebui evitată pentru utilizare în sectorul rezidențial, în favoarea unor politici care să asigure livrarea de hidrogen regenerabil către industrie și transporturi. Astfel, în cadrul acestor sectoare, pot fi reduse cantități mai mari de emisii de gaze cu efect de seră și se evită și costurile suplimentare care ar trebui suportate de consumatorii de gaze naturale″, precizează draftul strategiei.
„Pentru încălzirea rezidențială, prețul hidrogenului ca și combustibil se poate dovedi foarte ridicat, în special în comparație cu cel al gazelor naturale pe termen scurt și mediu, respectiv în comparație cu pompele de căldură pe termen lung. Reducerea emisiilor de CO2 este semnificativ mai redusă comparativ cu alte utilizări ale hidrogenului, precum cele din sectorul industrial sau sectorul transporturilor. Din cauza conținutului energetic redus al hidrogenului, debitul amestecului de gaz trebuie ajustat, pentru a compensa puterea calorică scăzută″.
Proiectul Strategiei Naționale a Hidrogenului
Consumatorii casnici, puși să-și schimbe echipamentele de încălzire până în 2026
În PNRR scrie că până în 2026 rețeaua de distribuție a gazelor va conține minimum 20% hidrogenul verde și/sau alte gaze regenerabile până în 2030. De asemenea, până la începutul anului 2026 trebuie dezvoltate unele scheme de finanțare de către Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea stimulării achiziției de centrale/cazane/boilere, aparate de încălzit, aragazuri etc. pentru utilizatorii finali din regiunile în care sunt implementate astfel de rețele de gaz „hydrogen ready”. „Se va revizui inclusiv legislația care să reglementeze utilizarea aparatelor/echipamentelor hydrogen ready (cum ar fi centralele, cazanele etc.) de către utilizatorii finali și se vor lansa scheme de stimulare a achiziției de aparate/echipamente hidrogen ready. Astfel, prin modificarea cadrului legislativ și de reglementare, aparatele și echipamentele pregătite pentru hidrogen (hydrogen ready) vor fi obligatorii începând cu 1 ianuarie 2026 pentru toate instalațiile noi”, mai scrie în PNRR. Până în 2030, ținta României este să producă peste 288.000 de tone de hidrogen verde, deși acest lucru pare mai degrabă o fantasmagorie.
Bruxelles-ul obligă cetățenii UE să bage adânc mâna în buzunar
Costurile de producție ale hidrogenului verde sunt foarte ridicate la nivel global, cu o medie de peste 6 dolari/kg în prezent, potrivit Platts Hydrogen Price Wall. Acesta este și motivul pentru care ambițiile Bruxelles-ului pentru creșterea producția de hidrogen regenerabil se dovedesc, deocamdată, un eșec. În prezent, hidrogenul are un aport minor în aprovizionarea globală cu energie. Competitivitatea costurilor, amploarea producției, infrastructura necesară și percepția asupra siguranței în utilizarea lui constituie tot atâtea provocări care trebuie depășite pentru a atinge țintele asumate de UE pentru hidrogen. „Strategia pentru Hidrogen, pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic” propune o creștere a cotei hidrogenului în mixul energetic al UE de la 2% în 2018 la circa 13%-14% până în 2050. Această creștere reprezintă un țel foarte ambițios, și mulți specialiști spun deja că ținta nu va fi atinsă, având în vedere că tranzițiile energetice sunt destul de lente. Strategia propune instalarea a 6 GW de electrolizoare ce vor produce hidrogen verde până în 2024, crescând volumul la 40 de GW până în 2030. Estimările Comisiei arată că o implementare la scară largă a hidrogenului în UE ar presupune investiții cuprinse între 320 și 458 miliarde de euro, dar această cifră nu ia în calcul și investițiile consumatorilor pentru a putea beneficia de această tehnologie. Utilizarea pe scară largă a tehnologiei va crește substanțial factura finală, deoarece va fi nevoie de o refacere a proceselor industriale, industriei automotive etc. De asemenea, și consumatorii casnici vor trebui să investească în infrastructura casnică pentru a putea utiliza hidrogenul. Având în vedere toate aceste aspecte, investițiile necesare pentru a intra în era hidrogenului sunt imense, spun specialiștii. Potrivit ultimului raport al Agenției Internaționale de Energie (AEI) privind piața hidrogenului, anul trecut 99% din hidrogenul produs la nivel global a avut ca sursă combustibili fosili. În 2022, producția globală totală de hidrogen a fost de 95 de milioane de tone (Mt), în creștere cu 3% față de 2021, și a fost responsabilă pentru emiterea a peste 900 Mt de emisii de carbon. Aceasta a depășit cele aproape 800 Mt care au fost emise de întreaga industrie a aviației.
Un pahar mare cu apa pe care sa scrie H2O - Pentru producția de hidrogen prin electroliza apei utilizând tehnologiile mature este nevoie de circa 9-20 de litri de apă pentru 1 kg de hidrogen, astfel încât se pune și problema asigurării unui volum suficient de mare de apă în proximitatea echipamentelor de producție.