Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA și 12 națiuni regionale dezaprobă noua Adunare Constituantă din Venezuela

SUA și 12 națiuni regionale dezaprobă noua Adunare Constituantă din Venezuela

Un grup de 12 naţiuni regionale plus SUA şi-au exprimat dezaprobarea pentru noua Adunare Constituantă din Venezuela, aleasă la solicitarea preşedintelui socialist Nicolas Maduro şi alcătuită din 545 de membri, subliniind că vor continua să considere Parlamentul controlat de opoziţie singura putere legislativă din această ţară, informează sâmbătă Reuters. 

Această acţiune de respingere vine după anunţul făcut vineri, conform căruia nou-înfiinţata Adunare Constituantă, aleasă la sfârşitul lui iulie pentru a rescrie Constituţia acestei ţări aflate în criză, a decis "să îşi asume puterea de a legifera asupra subiectelor vizând direct garantarea menţinerii păcii, securităţii, suveranităţii, sistemului social-economic şi financiar, bunurilor statului şi întâietatea dreptului venezuelenilor". 

Grupul de la Lima, care include Peru, Argentina, Brazilia, Canada şi Columbia şi alte şapte guverne din regiune, s-au raliat vineri seara criticilor SUA la adresa acestei Adunări Constituante, pe care au acuzat-o că a "uzurpat" atribuţiile Parlamentului din Venezuela. 

Alegerea acestei Adunării Constituante, la 30 iulie, a fost marcată de violenţe şi denunţată de opoziţie, dar şi de o mare parte a comunităţii internaţionale. 

Preşedintele Nicolas Maduro se confruntă de la începutul lunii aprilie cu un val de contestare, pe fondul severei crize economice din această ţară producătoare de petrol, cu manifestaţii care au făcut 125 de morţi.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri