Într-un discurs ţinut duminică seara în faţa reprezentanţilor diasporei iraniene din California, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a comparat regimul de la Teheran cu Mafia şi a cerut tuturor ţărilor să sisteze importurile de petrol din Iran.
Washingtonul nu se teme să aplice sancţiuni "la cel mai înalt nivel" împotriva liderilor iranieni, a declarat Pompeo. El a făcut apel la sprijin internaţional, în special din partea ţărilor din Orientul Mijlociu, pentru a se crea "maximum de presiune" asupra Iranului. Statele care nu vor reduce "cât mai aproape de zero" achiziţiile de ţiţei iranian se vor expune sancţiunilor americane, a reamintit şeful diplomaţiei SUA.
Pompeo a afirmat că Iranul "este condus de ceva care seamănă mai mult cu Mafia decât cu un guvern", având în vedere corupţia şi averile uriaşe ale conducătorilor de la Teheran şi a promis că Statele Unite "vor sprijini vocea îndelung ignorată a poporului iranian". El a anunţat că guvernul american lansează un canal TV, radio, digital şi în mediile sociale, non-stop, în limba persană (farsi), care va fi accesibil iranienilor atât în ţara lor, cât şi oriunde în lume. AGERPRES