Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Substanţe rele, în diluţii foarte mari, pot aduce binele

Substanţe rele, în diluţii foarte mari, pot aduce binele

de Florin Condurateanu    |   

Unele farmacii din Occident au un indicator la intrare, într-o direcţie este secţia cu medicamente clasice, o săgeată arată o altă parte a farmaciei cu remedii homeopatice. Homeopatia este la modă de vreo 100 de ani, a fost inventată de un neamţ, Heinemann, în perioada în care locuia la Sibiu, fiind terapeutul şi secretarul lui Brukenthal. Homeopatia este o terapie naturistă, alternativă, care foloseşte extracte de plante, de şerpi, de insecte, de roci, de multe elemente din natură și porneşte de la un principiu: unele substanţe fac rău, aduc boli omului, dar aceleaşi substanţe în diluţii foarte mari pot aduce rezolvare în suferinţele organismului. Pentru început, medicul homeopat are un dialog detaliat cu pacientul, un interviu cu întrebări diverse, unele care stârnesc mirarea. Suferindul este întrebat şi în ce poziţii doarme, ce vise are, ce spaime îl cuprind uneori. Toate aceste convorbiri îl definesc pe pacient ca personalitate, ca stare, în acele zile. Se prescriu produse homeopatice potrivite pentru pacientul respectiv cu suferinţele lui, dar corespunzătoare stării generale, în acea perioadă. Doi fraţi cu ulcere primesc remedii homeopatice diferite, specifice structurii şi stării lor de moment. Homeopatia a obţinut rezultate favorabile în o mulţime de boli, în stări de dereglare a metabolismului, de derapaj al unor sisteme ale organismului, cu ecou de la tensiuni nervoase. Remediile acestea se prepară în unele farmacii din extractele acelea diverse din natură, sunt nişte bobiţe foarte mici, cât gămălia unui ac, nişte grăunţe cu substanţa activă naturală foarte, foarte diluată. De aceea, bobiţele, granulele homeopatice, se iau într-un păhărel, tocmai pentru a nu le atinge cu mâna, împuţinând astfel substanţa activă. Cantitatea iniţială de substanţă activă, natură sută la sută, fără ingredienţe chimice, extracte naturale se diluează în apă şi se agită intens recipientul. Apoi se trece la o nouă diluare în apă, cu aceeaşi scuturare a lichidului. Și urmează o altă diluare în apă pură şi iarăşi câteva reprize de diluare în apă. Substanţa activă s-a diluat atât încât ea nu mai există, dar a intrat în memoria apei.

 

 

S-a dovedit că apa are memorie. Un savant japonez, laureat cu premii internaţionale, a adunat câteva sute de oameni pe malul unui lac foarte poluat şi s-au rugat toţi o noapte în apropierea apei. A doua zi analizele au arătat că apa lacului nu mai era poluată. Apa a oferit şi alte surprize, dacă lângă un recipient cu apă s-a vorbit frumos, blând, apa s-a cristalizat într-un anume fel. Dacă lângă apă oamenii s-au certat, s-au răstit, au spus vorbe grele, apa a cristalizat urât.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri