De când combinatele, întreprinderile economiei româneşti au fost rase de pe faţa pământului printr-o acţiune criminală, milioane de români au fost siliţi să se împrăştie în patru zări pentru a avea unde munci. Culeg roadele unor pământuri străine, româncele îngrijesc şi spală în oraşe îndepărtate bătrâni cu Alzhaimer, care le trezesc pe straniere de zeci de ori pe noapte şi nu au niciun motiv. Au rămas acasă copii plângând de dorul mamei şi bunici cu paşi grei, abia având ce pune în farfuria nepoţilor. S-a năruit familia de români. O mamă cu părul alb din Oneşti, chinuită de dorul fetei care muncea în Italia, s-a dus pentru câteva zile la fiică, însă în Italia a fulgerat-o o durere ca menghina în inima bolnavă. A fost dusă cu salvarea şi internată în oraşul italian, însă a simţit că mai are de trăit doar puţine zile. A oftat adânc bătrâna şi a şoptit că nu îşi doreşte altceva decât să moară acasă. O asistentă inimoasă şi doi italieni de pe o salvare au hotărât să îndeplinească ultima dorinţă a bolnavei. Au condus 29 de ore nonstop salvarea şi mamaie a ajuns la Oneşti. Cei trei italieni cu preaplin de suflet au pupat-o pe bătrânică pe frunte şi au pornit spre oraşul lor de la 2.000 de kilometri. Pe drumul de întoarcere, cei trei oameni buni au primit un telefon, mamaia româncă îşi dăduse ultima suflare, dar murise împăcată că s-a ridicat la cer printre ai ei, pe meleagurile băcăuane. Sufletul bun are paşaport universal. Acum 30 de ani scriam un articol despre un căpitan de navă ce mi-a istorisit ceva tulburător. Vaporul românesc a avut o stricăciune şi era în reparaţii în portul New York. La dană a venit într-o dimineaţă o limuzină luxoasă şi pe punte s-a urcat un bărbat elegant, distins, cărunt. “Vorbiţi cu mine româneşte, că eu sunt român, am plecat acum zeci de ani să fac bani şi am reuşit aici. Medicii mi-au comunicat că mai am de trăit vreo două săptămâni, sunt în faza terminală a unui cancer galopant. Vă rog, lăsaţi-mă să stau în cea mai modestă cabină a vaporului cât se află în reparaţii la New York. Să-mi aştept sfârşitul printre români pe nava românească!” Dacă nu putea să moară pe pământ românesc, măcar să se sfârşească pe o bucată de fier românesc!