Jurnalul.ro Ştiri Social Superoferta din pădure: arme cu glonț, la 100 lei bucata

Superoferta din pădure: arme cu glonț, la 100 lei bucata

de Mihaela Bârzilă    |   

Direcțiile silvice din țară se chinuie să scape de armele cumpărate pentru pădurari, dar n-au cui să le vândă. Toate sunt în perfectă stare de funcționare, unele chiar sunt noi, n-au fost utilizate niciodată, dar nici nu mai pot fi utilizate pentru că s-a schimbat legislația. Este vorba despre puștile utilitare încadrate în categoria B11, cu gloanțe letale, care fuseseră distribuite în zonele considerate cu risc maxim, din cauza numărului mare de incidente cu hoții tot mai agresivi din mafia lemnului. 

Direcția Silvică Dâmbovița organizează licitație cu strigare pentru a vinde un lot de 64 de arme tip RADMIL SADU, calibru 7,62X39, plus 100 de cartușe de manevră și 530 de cartușe cu glonț. Tot lotul are preț de pornire de 6.452 lei, termenul de depunere a ofertelor fiind 28 aprilie. 

La Caraș-Severin, Direcția Silvică deja a organizat o primă licitație luna aceasta, dar degeaba. Din 149 de arme scoase la vânzare, s-au dat doar 4. Prețul de pornire a fost dublu față de cel stabilit la Târgoviște, iar licitația s-a făcut cu ofertă la plic închis. Este vorba despre “arme de tip U.M.S., arme de foc lungi, semiautomate, care au aparența unei arme de foc automate”, după cum se precizează în anunțul de licitație. Au fost scoase la vânzare și 348 de încărcătoare, 5.146 de cartușe cu glonț, plus 2.000 de cartușe de manevră cu efect sonor, din acelea folosite doar pentru a-i intimida pe hoții de lemne prinși la furat care pun în pericol pădurarii. Deși prețul este mai degrabă simbolic, cumpărătorii nu s-au înghesuit: 200 de lei + TVA arma, 1 leu și 10 bani cartușul cu glonț și 10 bani cartușul de manevră cu efect sonor. 

Vasile Iosifescu, inginer în cadrul Biroului de Protecție și Pază al Direcției Silvice Caraș-Severin, a explicat că va organiza înainte de Paște o nouă licitație și, poate chiar o a treia. „Dacă nici așa nu se vor vinde, armele vor fi trimise la distrugere la fabrica de la Cugir. Nu este o afacere. Trebuie să scăpăm de ele. Am dat anunț pentru 149 de arme și s-au vândut doar 4. Armurierul care le-a cumpărat a luat și tot lotul de cartușe cu glonț scos la licitație – 5.146 de bucăţi". 

 

Puști rămase fără lege

Cum s-a ajuns la această situație? Noile reglementări adoptate în ianuarie anul trecut interzic folosirea acestor arme cumpărate pentru dotarea pădurarilor. Este vorba de Hotărârea de Guvern nr. 11/2018 care stabilește Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. Legislația mai suferise modificări și completări și în 2014, 2015 și 2017. Noile reglementări în domeniu au fost adoptate în contextul armonizării cadrului legislativ național cu directivele europene și reglementările internaționale privind controlul achiziţionării și deținerii de arme. 

Puștile scoase la vânzare sunt în stare perfectă de funcționare, unele sunt chiar nou-nouțe, pentru că nu a apucat să le folosească nimeni. Și chiar dacă le-ar folosi, nu riscă nimeni să tragă decât cu scop de intimidare. Deși au nevoie de aceste arme, pentru că sunt zilnic amenințați, le sunt amenințate chiar și familiile, pădurării ezită să le folosească, de teamă să nu fie scoși tot ei vinovați, pentru că știu că, într-o astfel de situație, sunt nevoiți să dea declarații peste declarații la poliție.

 

Cine poate deține arme letale: vânătorii, angajații instituțiilor publice cu atribuții în domeniul siguranței și ordinii publice și alte categorii de persoane prevăzute în art. 14 din Legea 295/2004, printre care demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu anumite condiții.  
 

Subiecte în articol: arme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri