Jurnalul.ro Ştiri Externe Suporter spaniol, reținut în Iran în timp ce mergea în excursie la Cupa Mondială de fotbal

Suporter spaniol, reținut în Iran în timp ce mergea în excursie la Cupa Mondială de fotbal

Un suporter spaniol a dispărut în Iran în timp ce mergea în excursie la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Ulterior, s-a aflat că bărbatul a fost reținut de polițiști, din motive necunoscute, informează BBC.

Pe 1 octombrie, Santiago Sánchez, un spaniol pasionat de drumeții și de fotbal, a postat mai multe fotografii pe Instagram.

„Ultimul sat din nordul Irakului, un munte mă desparte de a ajunge în Iran, următoarea țară înainte de a ajunge în Qatar", a scris el, alături de fotografiile din călătoria sa prin Irak.

Sánchez se apropia de ultima etapă a uriașului său drum de la Madrid la Doha pentru Cupa Mondială FIFA 2022. El nu a mai postat nimic de atunci și nu a mai vorbit cu rudele și prietenii.

După săptămâni întregi de îngrijorare în rândul apropiaților, s-a aflat că bărbatul de 41 de ani se afla în custodia Poliției în capitala iraniană, Teheran.

„A fost arestat și acum se află într-o închisoare din Teheran", a declarat pentru BBC News unul dintre prietenii săi, Francho Salamanca.

Ministerul spaniol de Externe a declarat pentru BBC că ambasada de la Teheran este în contact cu autoritățile iraniene, dar nu a dorit să facă alte comentarii. Nici Ministerul de Externe al Iranului nu a comentat incidentul.

Organizația Hengaw pentru drepturile omului, cu sediul în Kurdistanul irakian, a citat surse anonime care au declarat că spaniolul a fost „răpit de forțele de securitate iraniene" după ce a vizitat mormântul lui Mahsa Amini. Tânăra din Iran a murit după ce a fost arestată pentru că nu ar fi purtat hijab. Ulterior, protestele au cuprins țara, iar liderii iranieni au prezentat tulburările ca fiind „revolte" provocate de străini.

Se pare că Sánchez, fost parașutist și fan al echipei Real Madrid, plănuia să meargă la Teheran, unde un post de televiziune dorea să îi ia un interviu. Ulterior, plănuia să ajungă la Bandar Abbas, un port din sudul Iranului, de unde urma să călătorească cu barca spre Qatar.

El le-a spus prietenilor că nu are acces la internet în Iran, așa că, inițial, aceștia nu au fost îngrijorați de dispariția lui Sánchez.

Totuși, îngrijorarea a crescut deoarece nu și-a contactat părinții timp de 10 zile, iar aceștia au raportat dispariția la 17 octombrie.

„Suntem profund îngrijorați, nu ne putem opri din plâns, eu și soțul meu", a declarat mama sa, Celia Cogedor, pentru agenția de presă Associated Press la începutul acestei săptămâni.

Atunci când familia și prietenii au fost anunțați de guvernul spaniol că Sánchez se află în închisoare, nu a fost oferit niciun motiv oficial pentru detenția sa.

Sánchez și-a început călătoria în ianuarie, traversând Europa, Turcia și Irak. El a dormit în corturi, hoteluri și în casele localnicilor.

Conform planului de călătorie, el trebuia să întâlnească echipa spaniolă pe 20 noiembrie, în Qatar.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: retinut in iran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri